Gorjenii aflaţi în situaţie de autoizolare la domiciliu, deoarece au revenit recent din ţările afectate de acest virus şi au nevoie de serviciile Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, trebuie să ştie că instituţia a introdus câteva reglementări privind modul de interacţionare.
Noi prevederi pentru şomerii din judeţ care vor să se înscrie în baza de date a AJOFM Gorj ca fiind persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau pentru cei care au nevoie de viza lunară, însă se află în situaţia autoizolării la domiciliu! Instituţia judeţeană aduce la cunoştinţa acestora faptul că ei se vor putea prezenta la sediile AJOFM după expirarea perioadei de autoizolare la domiciliu, iar în vederea comunicării cu aceştia se vor folosi mijloacele de comunicare la distanţă, precum telefonul şi e-mailul.
„Având în vedere necesitatea respectării recomandărilor de conduită în prevenirea răspândirii coronavirusului (COVID-19), Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj informează cetăţenii judeţului asupra unor măsuri întreprinse în acest sens. În situaţia şomerilor indemnizaţi care trebuie să se prezinte la viza lunară în conformitate cu prevederile legale şi se află în situaţia de izolare la domiciliu/carantină, aceştia trebuie în prealabil să comunice agenţiei, la numărul de telefon 0253/211.568, situaţia în care se află, datele personale şi numărul carnetului de evidenţă şomer, urmând ca în termen de 30 zile, dacă nu se mai află în situaţia de izolare la domiciliu/carantină, să se prezinte la sediul agenţiei noastre cu documente justificative din care să reiese motivul neprezentării la viză (certificat medical, etc). În situaţia persoanelor care au nevoie de adeverinţe de vechime, sau alte documente eliberate de către AJOFM Gorj, şi se află în situaţia de izolare la domiciliu/carantină, aceştia vor transmite cererea de solicitare însoţită de o copie a cărţii de identitate pe adresa de email a agenţiei ajofm@gj.anofm.ro sau prin fax la numărul 0253/211.568, urmând ca adeverinţa să fie transmisă către persoana care a făcut solicitarea prin email sau prin poştă, la adresa menţionată în cerere/cartea de identitate. Persoanele care se află în situaţia de izolare la domiciliu/carantină şi doresc să se înscrie în baza de date a AJOFM Gorj ca persoană în căutarea unui loc de muncă, ca şomer indemnizat sau să se înscrie la un curs de calificare/recalificare, se vor prezenta la sediul agenţiei noastre atunci când nu se vor mai afla în situaţia de mai sus. În situaţia persoanelor care beneficiază de exportul prestaţiei de şomaj din una din ţările UE, iar în momentul întoarcerii în ţară vor fi în situaţia de izolare la domiciliu/carantină, pentru respectarea termenului de 7 zile în care trebuie să se înscrie în baza de date a AJOFM Gorj ca persoană în căutarea unui loc de muncă, termen prevăzut de regulamentele europene privind securitatea socială a lucrătorilor migranţi, aceştia vor transmite documentele necesare înscrierii (carte de identitate, act de studii şi formularul U2) prin email la adresa ajofm@gj.anofm.ro sau poştă la adresa agenţiei noastre: Târgu Jiu, strada Lt. Col. D. Petrescu, nr.1, urmând ca atunci când nu se vor mai afla în situaţia de izolare la domiciliu/carantină, să se prezinte personal la sediul AJOFM Gorj cu documentele în original”, se arată în informarea transmisă de conducerea AJOFM Gorj.
Izabella Molnar