Strămutații de la Runcurel, în presa americană!

500

Una din cele mai importante publicații din Statele Unite ale Americii, New York Times, a publicat, săptămâna trecută, în ediția electronică, un articol despre problemele pe care le au localnicii din satul Runcurel, oamenii fiind pe picior de evacuare pentru a face loc extinderii unei cariere de lignit. Articolul prezintă situația gorjenilor din satul amintit, luna trecută ei participând și la un protest alături de ecologiștii de la Greenpeace și Bankwatch. Activiștii de mediu au venit atunci și au protestat chiar pe marginea carierei ce urmează să se extindă în acest an, localnicii urmând să primească despăgubiri pe care le consideră prea mici.
Articolul din ziarul american prezintă nivelul prețurilor practicate de Complexul Energetic Oltenia pentru a-i despăgubi pe săteni, publicația menționând că prețul a fost stabilit prin Hotărâre de Guvern la sfârșitul anului trecut. Sătenii se plâng în articolul respectiv de nivelul redus al despăgubirilor pe care CEO le oferă pentru a-i vedea plecați din satul Runcurel. Complexul Energetic Oltenia s-a oferit să îi strămute pe localnici la Telești, lucru cu care mulți nu sunt de acord. Directorul general al CEO, Laurențiu Ciobotărică, menționează în articolul din NYTimes că localnicii au fost informați și consultați în legătură cu strămutarea lor, în timp ce sătenii susțin că li s-a impus un preț stabilit de Guvern.
Localnicii au precizat însă în nenumărate rânduri că nu sunt de acord cu prețul stabilit de guvernanți. Ei au menționat asta și la protestul la care au participat împreună cu activiștii de mediu de la cele două organizații non-guvernamentale care s-au implicat în apărarea cauzei lor. Activiștii de mediu au demarat chiar și o campanie de strângere de semnături pentru a opri strămutarea satului Runcurel, săptămâna trecută ministrul Energiei, Victor Grigorescu având o întâlnire cu cei de la Greenpeace și Bankwatch pentru a clarifica situația localnicilor ajunși acum subiect în presa americană.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here