Strâmbulescu, înlocuitorul Adinei Andriţoiu

421

S-a găsit director interimar la Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Înlocuitorul Adinei Andriţoiu este Doru Strâmbulescu, acesta urmând a coordona activitatea Centrului până la organizarea concursului pentru postul de manager.
Municipalitatea a găsit înlocuitor pentru Andina Andriţoiu. Este vorba despre Doru Strâmbulescu, după cum au confirmat reprezentanţii Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. „Doru Strâmbulescu va primi dispoziţia de interimat. Astfel, de astăzi el va fi director interimar la Centrul Brâncuşi, dispoziţia fiind deja semnată de domnul primar. Ulterior va fi organizat concursul pentru postul de manager, conform procedurilor legale”, a confirmat viceprimarul Aurel Popescu.
Doru Strâmbulescu a fost numit director interimar la Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, începând de ieri. Postul de manager a rămas vacant după demisia Adinei Andriţoiu, care a condus Centrul Brâncuşi un an şi trei luni.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here