Subliniam într-un eseu publicat mai recent că printre diplomaţii anilor 70-90, şi ulteriori, care au făcut şcoală în diplomaţia românească, se numără ambasadorii: Ion M. Anghel şi Constantin Vlad. (cf. Nicolae Mareş, Istorie, diplomaţie, cultură, artă – Eseuri, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012, pp.307-309).
Lista mea este mult mai lungă. Ei au fost evocaţi, cu diferite prilejuri, inclusiv în emisiuni televizate. Păcat că cele câteva generaţii de discipoli bucureşteni pe care cei doi profesori le-au format şi călăuzit în profesiile îmbrăţişate nu s-au pronunţat încă sau au făcut-o prea rar, cu privire la ajutorul pe care l-au primit din partea celor doi în manifestarea profesională şi intelectuală. A făcut-o cu brio însă Fundaţia Europeană «Nicolae Titulescu» care, la 30 octombrie 2008, le-a acordat preţiosul premiu ce poartă numele celui mai mare diplomat român.
Am subliniat, ulterior, în presa de specialitate, că Ion M. Anghel – despre el fiind vorba în cele ce urmează – “îşi trage fibra de jurist din deschiderile, gândirea şi abordările titulesciene şi ale lui Vespasian Pella”. Pe cel din urmă l-a continuat, pe o treaptă nouă, potrivit evoluţiilor postbelice ale ştiinţei dreptului internaţional. Cunoscându-l mai mult ca practician, încă din tinereţea mea diplomatică, dar şi ca autor al unor lucrări de referinţă privind dreptul diplomatic şi consular despre care am scris, inclusiv înainte de 1989, în «Tribuna României», pentru mine Ion M. Anghel s-a manifestat ca un diplomat-jurist (negociator) model. De asemenea, în ultimii 24 de ani marele specialist în drept internaţional ne-a dovedit că “ideea de stabilitate socială şi aceea de promovare a drepturilor omului impun cunoaşterea regulilor de către destinatarii acestora (sublinierea mea – N.M. – poate aceştia şi aud!), iar individul trebuie să devină factorul civic capabil să joace rolul de vector al progresului. O societate civilizată, în care drepturile omului şi calitatea vieţii urmează să devină o realitate, presupun, în mod obligatoriu, organizare şi ordine pentru o bună funcţionare a ei, iar calea principală pentru atingerea acestui scop sunt oamenii cu un înalt nivel de cultură civică”.
Iată, aşadar, cum s-a adaptat mintea cristalină a profesorului şi diplomatului român la comandamentele vremurilor. De ce oare nu au putut face aceasta şi practicienii (politicienii), care n-au fost în stare mai deloc să se adapteze la noile condiţii, plasându-i pe români şi ţara, totodată, în coada Europei?
Am făcut această introducere ceva mai largă pentru a sublinia suficient de pregnant, sper – aşa cum mi-am propus – importanţa apariţiei sub auspiciile Editurii Academice Brâncuşi din Târgu-Jiu (2013) a unui volum omagial dedicat profesorului, care a predat în ultimii ani şi în urbea brâncuşiană. Este meritul prof. univ. dr. Moise Bojincă, rector al Universităţii din localitate, şi a conf. univ. dr. Dumitru Adrian-Crăciunescu, care – drept prinos de recunoştinţă la adresa prof. Anghel, pentru activitatea pe care a desfăşurat-o şi aici, în umbra Coloanei infinitului din localitate, nu doar la Bucureşti, Târgovişte şi pe meleaguri străine (din Cipru până la Haga). Meritul indubitabil al celor doi este că au conceput şi realizat un volum omagial de aleasă ţinută – în sensul cel mai elegant al cuvântului – afirmând, totodată, răspicat că Ion M. Anghel “şi-a identificat viaţa cu şcoala de drept şi cu diplomaţia românească contemporană, fiind un intelectual de vocaţie prin excelenţă” (p.9). Fiind greu să rezumi sau să adaugi alte aspecte la cele spuse de preşedintele Uniunii Juriştilor din România, dr. Gavril Iosif Chiuzbaian, sau de către cei cu care diplomatul Ion M. Anghel a lucrat (colaborat) direct, cazul ambasadorilor Ion Diaconu, Lucian Petrescu, Aurel Preda, Constantin Ene etc, mă rezum la a le face distinşilor profesori din Târgu-Jiu o propunere.
În baza textelor pe care le-au pus în pagină să înainteze, probabil că de aici s-ar putea auzi mai bine, celui mai înalt for ştiinţific românesc – Academiei Române – ideea (sugestia) de a-l alege ca membru – cel puţin corespondent – al său, pe acest strălucit prin activitate şi vocaţie intelectual şi patriot. Adaug şi un neîntrecut perpetuu negociator al României în diplomaţia bilaterală şi multilaterală. Figura şi activitatea sa – atât de asemănătoare cu cea lui Vespasian V. Pella se exprimă în mii de pagini scrise despre Dreptul Roman şi Dreptul Diplomatic şi Consular. El nu are pereche în aceste materii în România postbelică. Aşa cum arată şi titlul unei cărţi, apărute la a 80-a aniversare a profesorului şi a 60 de ani în activitatea de jurist, mă gândesc la “Dreptul mai presus e toate (ubi societas, ubi ius)” – o spun fără teama de a greşi că opera sa îl predestinează pentru un fotoliu printre nemuritorii din aula din Calea Victoriei. Fie ca semnalul să vină de la Târgu-Jiu.
N.R. Personal i-am prezentat Rectorului Universităţii Constantin Brâncuşi Târgu Jiu, prof.univ.dr. Moise Bojincă, propunerea distinsului diplomat şi cărturar Nicoale Mareş în legătură cu posibilitatea propunerii din partea UCB Târgu Jiu a demersului către Academia Română. Am bătut la o uşă deschisă, astfel că diplomatul şi prof. Ion M. Anghel, valoros om de ştiinţă şi de cultură va primi sprijinul UCB Târgu Jiu spre a deveni măcar membru corespondent al Academiei române(N.R.)
Nicolae MAREŞ
