Stradă spartă după reabilitare. Aparegio, chemată în instanță!

1111

Adrian Dăianu, directorul Edilitara, a anunțat că se va cere în instanță acoperirea cheltuielilor de către APAREGIO pentru intervenția ce va urma pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu. Aici au apărut probleme grave la puțin timp după reabilitare, din cauza unei conducte de apă.
Dăianu a arătat că operatorul de apă-canal a avizat începerea lucrărilor de reabilitare, susținând că nu are conducte de apă care să necesite înlocuirea, situație care s-a dovedit a nu fi reală:
„Apelăm la instanță pentru ca APAREGIO să suporte costurile reparațiilor necesare în urma problemelor de pe strada Tudor Vladimirescu!
De ce se fac vinovați cei de la APAREGIO pentru situația creată? Pentru că la baza proiectului tehnic există un aviz în care societatea își dă acordul, menționând faptul că pe această porțiune de stradă nu există nici o conductă de apă care necesită înlocuire! Menționăm că, pe baza informațiilor și avizelor primite de la deținătorii de utilități, proiectul a avut în vedere o modernizare integrală a străzii, astfel fiind reabilitată și extinsă rețeaua de canalizare pluvială, realizarea unui iluminat modern și, cu sprijinul operatorului de energie electrică Distribuție Energie Oltenia, s-au modernizat rețelele electrice eliminându-se cablurile aeriene inestetice. Avizul APAREGIO, după cum se vede, nu reflectă situația din teren și așa au apărut probleme grave pe o stradă recent modernizată. Le vom remedia, dar APAREGIO trebuie să își asume toate costurile reparației!”, a anunțat Dăianu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here