Stomatologul Bălănescu, după gratii

676

Condamnarea la închisoare cu executare în cursul anului trecut pentru membrii unei rețele de hackeri, ai cărei capi erau doi medici stomatologi din Bumbești-Jiu, nu a dus la încarcerarea imediată a tuturor celor care au fost găsiți vinovați de către instanțele de judecată. Unul dintre liderii grupării, Ioan Dragoș Bălănescu, a ajuns de abia acum în spatele gratiilor, el fiind prins toamna trecută de polițiștii italieni în timp ce se plimba prin Milano. Gorjeanul care a băgat spaima în americani, împreună cu fratele său, Cosmin, dar și cu alți indivizi, a fost în pușcăriile din Italia până acum, când italienii au decis să îl extrădeze și să îl trimită în România, unde a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, după cum a comunicat IPJ Gorj.
„Pe numele acestuia, în anul 2015, Tribunalul Gorj a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 6 ani de închisoare, pentru comiterea de infracţiuni informatice.
În perioada 2008 – 2011, bărbatul a făcut parte dintr-o grupare infracţională care avea ca scop postarea unor bunuri fictive pe diferite site-uri de vânzări online, în urma cărora obţineau importante sume de bani. În urma cooperării poliţieneşti internaţionale între Poliţia Română şi autorităţile din Italia, la data de 17 noiembrie 2015, cel în cauză a fost localizat şi reţinut pe teritoriul Italiei. După audierea de către magistraţii italieni, la data 4 martie a.c., autorităţile judiciare din Italia au încuviinţat predarea celui în cauză”, a comunicat IPJ Gorj.
Din cei 6 ani la care a fost condamnat Bălănescu va executa doar o parte, el mai fiind încarcerat și în trecut, când a fost arestat preventiv, perioada fiind de la 15.07.2011 la 11.06.2012, care se deduce din pedeapsa dispusă de instanță. Alături de alți inculpați, condamnați și ei la diverse pedepse cu închisoarea, Bălănescu a fost obligat de magistrați și să îi despăgubească pe americanii pe care i-a înșelat prin vânzarea pe internet a unor bunuri pe care niciunul dintre membrii grupării nu le poseda. Zeci de americani au de primit de la românii care i-au păcălit sume cuprinse între câteva mii de dolari și câteva zeci de mii de dolari, fiind greu de crezut că stomatologii și amicii lor vor face rost de banii respectivi pentru a achita prejudiciile stabilite de instanță.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here