Stoican nu-i pedepseşte pe gafeuri: “Îşi vor lua revanşa”

438

Pandurii ocupă, în acest moment, locul care duce la baraj cu o divizionară secundă, iar gorjenii au făcut greşeli şi în play-out. Antrenorul Flavius Stoican este un optimist convins şi crede chiar şi în salvarea directă, dar, chiar el a spus-o, pandurii se bat de multe ori singuri. Fie că e vorba de lipsă de valoare sau pur şi simplu de lipsă de experienţă la acest nivel, jucătorii de la Târgu-Jiu nu trebuie să mai greşească dacă vor să recupereze punctele pierdute. În ultimul meci de campionat, apărarea gazdelor a dat chix, şi nu numai o dată. Florin Ilie a făcut cel mai slab meci în tricoul pandurilor, iar Samson a completat dezastrul printr-o intrare care putea să-l trimită la cabine mai devreme. De altfel, cei doi au fost “darnici” cu formaţia din Botoşani, care a obţinut două penaltiuri după faulturi la Golofca. Samson şi-a mai lăsat echipa în inferioritate numerică şi în meciul de coşmar cu Timişoara, deşi aici arbitrul Colţescu poate fi acuzat că a dictat prea uşor cele două cartonaşe galbene. În ciuda acestor lucruri, antrenorul Flavius Stoican îşi apără elevii şi spune că vor avea şansă să-şi îndrepte greşelile. Un exemplu în acest sens este portarul Daniel Popescu, unul dintre evidenţiaţii antrenorului după ultima partidă. “Aşa cum la partida de la Botoşani, Daniel Popescu a primit un gol foarte uşor, acum el s-a revanşat. Fiecăruia îi va veni rândul să se revanşeze. Cu siguranţă, Samson, a făcut o greşeală, cu siguranţă l-am schimbat pentru că avea şi un cartonaş galben. N-a prins o zi bună, dar au fost şi meciuri în care şi-a făcut bine treaba. Sunt încrezător că în meciurile următoare se va revanşa”, a declarat Stoican.

Intră Erico şi Batin?
Erico da Silva ar putea îmbrăca, din nou, tricoul Pandurilor după o lungă perioadă de timp. Deşi la ora acestui articol, problemele cu actele nu erau 100% rezolvate, se pare că fundaşul brazilian va putea fi în lot pentru meciul de duminică, împotriva formaţiei FC Voluntari. Din nefericire, fratele acestuia, Elton da Silva, s-a întors acasă, unde, se pare, va evolua pentru o formaţie din oraşul natal. Pandurii pierde astfel un jucător util la centrul terenului, dar, deocamdată, cele mai mari probleme par în defensivă şi atac. Este interesant de urmărit dacă “renegatul” Paul Batin va fi rechemat, pentru că, evident, Pandurii se chinuie să înscrie. Ultimele două goluri ale formaţiei noastre au fost din penalti, Negruţ marcând la Mediaş, iar Păcurar în partida de la Severin cu Botoşani. Oricum, Batin este singurul atacant veritabil, iar un plus de experienţă ajută. Rămâne de văzut dacă “vestiarul” îl va accepta pe fostul vârf de la Dinamo şi CFR, iar Stoican va risca să-l introducă pe teren.

ASA, deja retrogradată?
Formaţia ASA Târgu Mureş a obţinut un punct mare, luni, pe terenul liderului din play-out, CSM Poli Iaşi. Deşi gazdele au dominat partida nu şi-au creat ocazii clare, iar la ultima fază, mureşenii puteau obţine chiar victoria. Fostul vârf al Pandurilor Valentin Lemnaru nu l-a putut învinge însă pe Grahovac. Curios lucru, portarul ieşenilor a venit de două ori în careul advers, în minutele de prelungire, la două cornere succesive ale Politehnicii?! Asta deşi echipa sa nu juca nicio finală de Cupă, iar locul 1 din play-out nu se premiază. În altă ordine de idei, se zvoneşte că formaţia din Târgu-Mureş nu ar solicita licenţa pentru prima ligă, în sezonul viitor. Vom vedea…

Play-out, Etapa 7
Poli Timișoara 1 – 0 Gaz Metan Medias
Concordia Chiajna 0 –2 FC Voluntari
Pandurii Târgu-Jiu 1 – 1 F.C. Botoşani
Poli Iaşi 0 – 0 ASA Târgu Mureş

Clasament Play-out
1 Poli Iaşi 7 8-2 30
2 Gaz Metan Mediaş 7 8-7 29
3 F.C. Botoşani 7 9-6 25
4 FC Voluntari 7 7-8 24
5 Poli Timişoara 7 7-3 21
6 Pandurii 7 5-8 17
7 Concordia 7 4-10 16
8 ASA Târgu Mureş 7 3-7 12
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here