Stoican: Jocul ne dă speranțe la promovare

1430

Antrenorul Viitorului, Flavius Stoican, este încântat de poziția pe care o ocupă formația sa în clasament. Gorjenii s-au impus la CS Mioveni în ultimul meci al anului și au un avans de 4 puncte față de locul 7. Cum primele șase poziții intră în play-off, trupa patronată de Nicolae Sarcină trebuie să gestioneze cu grijă finalul de campionat. Echipa din Târgu-Jiu mai are 6 partide până la sfârșitul sezonului regulat. Stoican se gândește și la transferuri în pauza de iarnă. ,,Sunt foarte atent, dar în primul rând am un grup bun, frumos, care are un potențial mare. E normal să mă bazez pe acest grup, dar sunt atent și ce mai este nevoie, pentru că mai sunt etape pe care trebuie să le tratăm foarte serios. Acești jucători mai au nevoie și de concurență, pentru a nu se arăta o automulțumire. Ne gândim la meciul următor. Jocul ne dă speranțe la promovare, pentru că suntem acolo. Vom lupta până la final, se poate întâmpla orice, pentru că întrecerea e strânsă. Echipele sunt apropiate valoric și atunci e important să fim atenți la fiecare meci, la fiecare fază, la fiecare situație. Dar, clar e bucurie și nu ascund lucrul acesta”, a declarat principalul gorjenilor. Antrenorul mehedințean a dezvăluit că s-a pliat foarte bine pe lotul său, iar jucătorii au înțeles că trebuie să joace fotbal de plăcere. Viitorul nu a evoluat sub presiunea rezultatelor, dar a fost o nucă tare pentru orice adversar. ,,Până la momentul acesta, chiar suntem pe un drum foarte bun și nu vreau să ne oprim aici. Sunt mândru și bucuros că acești băieți au crescut și joacă fotbal. Au entuziasm, de aceea am venit în rândul lor, să le dau încredere, plăcere. Să învățăm jocul de fotbal exact așa cum e frumos și pentru oamenii care se uită, nu numai pentru rezultate. Cred eu că am îmbinat și plăcerea și rezultatele, totul până acum. Avem o pauză, sper să se regăsească, să se liniștească și apoi să începem în forță etapele care au mai rămas. Nu m-am gândit pe ce loc vom termina, eram încrezător în forțele mele. Eram încrezător în jucători, că i-am văzut la un amical. Am văzut că au potențial. Era important ca ei să perceapă ce le-am transmis. Asta e cel mai important, să le dai jucătorilor entuziasmul și plăcerea. Să fie responsabili și să joace fotbal, pentru că de aceea s-au apucat de fotbal”, a spus Stoican, intervievat de DigiSport.Viitorul Târgu Jiu este calificată și în optimile Cupei României. În sezonul regulat, mai are de jucat cu Universitatea Cluj (A), Farul Constanța (D), CSM Reșița (A), Ripensia Timișoara (D), Csikszereda (A) și Dunărea Călărași (D).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.