Stoican, dat afară de la FCU

590

Fostul antrenor de la Viitorul Târgu Jiu, Flavius Stoican (44 de ani), și-a reziliat înțelegerea cu FCU Craiova. Tehnicianul mehedințean a prins doar 4 jocuri pe banca nou-promovatei, unde a contabilizat o victorie, un egal și două eșecuri. Potrivit Gazetei Sporturilor, antrenorul a fost demis de la FCU Craiova după ce patronul Adrian Mititelu s-a supărat pentru că nu i-a respectat unele cerințe de ordin tactic la meciul de Cupă pierdut cu Sepsi, legate inclusiv de jucătorii folosiți. Mititelu a cerut, din pușcărie, ca Stoican să fie înlăturat. „Despărțirile sunt ceva normal. Noi, oamenii și societatea, le condimentăm cu dramatism. Am fost chemat să ajut, lucru pentru care îi mulțumesc domnului Mititelu. Am venit și am muncit. Am vrut să construim din mers, dar deocamdată atât s-a putut. Eu atât am putut. Restul e istorie!”, a spus Stoican. Pe 6 octombrie, Stoican îl înlocuia pe Adrian Mutu pe banca doljenilor. Fostul internațional român le-a mai pregătit pe Dinamo 2, Chindia, CS Mioveni, Dinamo, FC Voluntari, Zimbru Chișinău, Pandurii, Poli Iași și Petrolul. Nu e singura veste bulversantă dinspre FCU Craiova. Finanțatorul echipei, Adrian Mititelu Jr., a fost suspendat timp de un an de pe stadioanele din România după ce jandarmii au constatat că a aruncat o sticlă de apă pe teren la meciul Rapid – FCU, disputat la Mioveni.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here