Stoican cere transferuri: Voi încerca să iau deciziile corecte

1751

Viitorul Târgu Jiu s-a descurcat foarte bine în actualul campionat, iar antrenorul Flavius Stoican se gândește deja la strategia pe care o va adopta în pauza competițională. Echipa se află pe loc de play-off, dar urmează jocuri pe viață și pe moarte pentru o clasare în primele șase. Tehnicianul gorjenilor a sugerat că și-ar mai dori jucători, dar doleanțele sale ar putea fi îndeplinite de conducere în funcție de un rezultat pozitiv în jocul de la Mioveni. Viitorul se deplasează pe terenul argeșenilor pentru ultimul meci din 2020. ,,Acum, am fost atent doar pe ceea ce am la dispoziţie. Sigur, atunci când vom trage linie, vom vedea cine şi-a adus contribuţia, cine poate mai mult, cine are potenţial şi de cine mai este nevoie. Cu siguranţă, voi încerca să iau deciziile corecte. Am în conducere oameni care doresc să facă performanţă şi sunt convins că nu vor spune ‘Nu’ la ceea ce noi, ca şi club, ne dorim. Vom şi transfera dacă va fi cazul”, a precizat Stoican. Viitorul ocupă locul 4 în campionat, cu 7 victorii, 2 egaluri și 4 înfrângeri.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here