„Știu unde stai, o să te spânzur” – amenințarea primită de o polițistă locală!

2997

O banală amendă pe care un comerciant din târgul de legume și fructe de la Drăgoieni a primit-o de la polițiștii locali în toamna lui 2018 a ajuns să îl coste mult mai mult, inclusiv în cazier, pe cel care a crezut că scapă de sancțiune dacă își umflă mușchii la agenta venită să îl controleze. Sancțiunea aplicată de polițista locală a fost de 300 de lei, pe motiv că marfa expusă la vânzare nu avea prețul afișat, iar datele de identificare a firmei lipseau și ele. Controlul fusese planificat în târgul de la marginea orașului de mai mult timp, așa că nu poate exista suspiciunea că agenții merseseră acolo „direcționați”. Inculpatul din dosarul soluționat recent de magistrați cu o sentință definitivă este Neluțu Iulian Negrici, condamnat în trecut și de instanțele din Timișoara, cu suspendare. În documentele de la dosar se arată că în momentul în care polițista locală a început să facă fotografii la taraba unde inculpatul își vindea marfa, acesta a luat o stinghie de lemn de circa un metru și a îndreptat-o amenințător către agentă. „Ce, credeați că dau acum?”, i-a spus acesta polițistei la acel moment, dar după ce a primit acasă amenda de 300 de lei, când s-a întâlnit din nou cu agenta i s-a adresat mult mai agresiv. „Știu unde stai, o să te spânzur”, i-a spus inculpatul agentei care nu îl iertase pentru neregulile constatate anterior. La procesul care a urmat, inculpatul a explicat că prețurile pot fi negociate între vânzător și cumpărător și din această cauză nu avea un preț afișat, nefiind unul fix. El a mai spus și că ar fi luat stinghia din lemn pentru a închide taraba și, astfel, polițista să nu mai aibă ce să fotografieze. El a negat că i-ar fi adresat amenințări cu moartea celei care a raportat ulterior incidentul superiorilor și organelor de urmărire penală. Imaginile surprinse însă de camerele video arată că întâlnirea de scurtă durată dintre cei doi s-a produs și că acuzațiile nu sunt invenții. La primul termen din proces inculpatul a fost însă de acord să recunoască faptele, mergând pe procedura simplificată. Judecătoria Târgu-Jiu l-a condamnat în februarie pe inculpat la o amendă penală de 4000 de lei, revocând suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani și 6 luni pe care o pronunțase anterior Judecătoria Timișoara la adresa acestuia. Sentința a fost contestată și la Curtea de Apel Craiova magistrații au constatat că bărbatul achitase deja amenda de 4000 de lei, ceea ce l-a costat mult mai mult decât sancțiunea de 300 de lei de la care a pornit tot tărăboiul. Instanța din Bănie a menținut revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani și 6 luni dispuse la Timișoara, polițista locală și un coleg de-al său cu care a fost în control nesolicitând eventuale daune de la inculpat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here