Ştiinţa Turceni, la trântă cu Şirineasa!

856

A doua rundă a fazei naţionale a ediţiei 2017-2018 a Cupei României se dispută marţi, 22 august, de la ora 17:30. Conform programului, în această etapă intră în competiţie cele 26 de câştigătoare ale primei runde a fazei naţionale şi 32 de echipe care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii 3. Singura reprezentantă a Gorjului, Ştiinţa Turceni, va da piept cu echipa preluată de omul de afaceri Nicolae Sarcină, ACS Şirineasa. După o campanie bună de achiziţii, în cantonamentul trupei vâlcene au mai ajuns zilele trecute încă patru jucători, portarul Iustin Teodorescu, Marius Tigoianu, Marius Ioniţă, dar şi Ionuţ Zaina. Cel din urmă a evoluat la Pandurii în primele două etape din liga secundă, dar şi sub comanda lui Flavius Stoican. Şirineasa, care îşi va disputa jocurile de pe teren propriu la Petroşani, se anunţă una dintre candidatele la promovare în Seria 4 din Liga a 3-a, acolo unde va evolua şi Internaţional Băleşti. “Avem un lot minunat, în care sunt şi jucători cu experienţă, dar şi tineri talentaţi, trebuie să aşteptăm să se omogenizeze echipa. Important este să avem un joc spectaculos, aerisit, fără presiune, care să aducă publicul la stadionul din Petroşani. Mulţi jucători din lot sunt vâlceni, este vorba de: Pârvu, Vasile, Iordache, Teodorescu, îmi pare rău că judeţul a rămas fără nicio echipă. Dintre noii veniţi îmi place mult Anghelina, un jucător cu mare capacitate de efort şi totodată eficient, sunt convins că el va ajunge curând la Liga I, dar şi Rusu sau Vezan”, a declarat patronul Nicolae Sarcină. În schimb, antrenorul de la Turceni, Viorel Cojocaru, este de părere că oaspeţii au prima şansă la calificare. “Nu pot să spun foarte multe despre Şirineasa, e clar că pleacă favorită. Cumva e o echipă gorjeană… Am înţeles că a cumpărat ceva jucători din Liga 1, am auzit că ar fi avut prime de joc şi la meciuri amicale, aşa ceva nu-şi permit nici echipe de liga a doua”, a spus tehnicianul.
ACS Performanţa Ighiu (AB), AS FC Universitatea Cluj (CJ), CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca (CJ) şi ACSO Filiaşi (DJ) vor merge automat mai departe, fiindcă adversarii lor s-au retras din competiţiile FRF, fiind dezafiliate provizoriu. În conformitate cu modificarea articolul 30, punctul 11 din ROAF, aprobată în şedinţa Comitetului Executiv din 8 august 2017, în faza naţională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum trei înlocuiri de jucători pe toată durata celor 90 de minute regulamentare de joc. Totodată, va fi permisă efectuarea unei a patra înlocuiri de jucători numai în reprizele de prelungiri și doar în situația în care celelalte trei schimbări au fost efectuate pe durata celor 90 de minute regulamentare de joc.

Programul meciurilor:
ACS Transdor Tudora (BT) – CSM Roman (NT)
CS Cimentul Bicaz (NT) – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (HR)
AS Unirea Mirceşti (IS) – CS Aerostar Bacău (BC)
CSM Focşani 2007 (VN) – AFC Metalosport Galaţi (GL)
AS Zimbrul Slobozia Conachi (GL) – CS Avântul Valea Mărului (GL)
ACS Sportul Chiscani (BR) – CS Sporting Lieşti (GL)
ACS FC Păpăuţi (CV) – AS Olimpia Râmnicu Sărat 2010 CS (BZ)
AS Viitorul Fântânele (CT) – ACS FC Delta Dobrogea Tulcea (TL)
FC Agricola Borcea (CL) – CSA Axiopolis Cernavodă (CT)
ACS Înainte Modelu (CL) – ACSM Olteniţa (CL)
SC Popeşti-Leordeni (IF) – AFC Unirea 04 Slobozia (IL)
AFCM Alexandria (TR) – CS Tunari (IF)
ACS Astra Plosca (TR) – CS Sporting Roşiori 2008 (TR)
ACS Petrolul 52 (PH) – ACS Urban Titu (DB)
AS Gloria Gaz Metan Corneşti (DB) – CSM Flacăra Moreni (DB)
ACS Ştiinţa Turceni (GJ) – ACS Şirineasa (VL)
FC Voinţa Lupac (CS) – CNS Cetate Deva (HD)
AS Voinţa Biled (TM) – CSM Lugoj (TM)
CS Şoimii Lipova (AR) – CS Gloria Lunca Teuz Cermeni (AR)
CS Diosig-Bihardiószeg (BH) – CS Naţional Sebiş (AR)
AS Progresul Şomcuţa Mare (MM) – AFC Fotbal Comuna Recea (MM)
AFC Unirea 1924 Alba Iulia (AB) – FC Unirea Dej (CJ)
CS Iernut (MS) – ACS Industria Galda (AB)
AS Unirea Cristuru Secuiesc (HR) – CSM Avântul Reghin (MS)
ASF Zărneşti (BV) – ACS Olimpic Cetate Râşnov (BV)

Calendarul Cupei României:
Faza a IV-a: 4 octombrie 2017
Șaisprezecimi de finală: 25 octombrie 2017
Optimi de finală: 29 noiembrie 2017
Sferturi de finală: 28 februarie 2018
Semifinale (tur): 18 aprilie 2018
Semifinale (retur): 9 mai 2018
Finala: 27 mai 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here