Ștefan Popescu, aclamat la scenă deschisă în Cehia

708

O delegație a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, formată din dansatorii ”Juniorii Doinei Gorjului”, coordonați de maestru coregraf Valeriu Saraolu, și o parte din cursanții clasei de cimpoi, coordonați de prof. dr. Ștefan Popescu, au fost prezenți în perioada 23-26 august, la cea de-a XXIII – a ediție a Festivalului Internațional de Cimpoaie, din orașul Strakonice, Cehia. ”Mulțumim organizatorilor și autorităților pentru invitație, acest eveniment reprezentând un bun prilej de promovare și dezvoltare a bunelor relații de cooperare”, au transmis reprezentanții Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu.

Numeroase aplauze și laude a primit din plin celebrul Ștefan Popescu, profesor, doctor și director adjunct al Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu. ”M-au prezentat la Festivalul Internațional de Cimpoaie din Cehia ca fiind cel mai bun artist de instrumente populare. Alături de mine au fost elevii mei Vamvu Ștefan, Ilina Narcis, Cioiu Alexandru, Dulcu Georgiana și dansatorii Ansamblului Maria Lătărețu, coordonați de coregraful Nelu Saraolu. Managerul Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, Alexandru Bratu, a fost alături de noi fiind directorul acestui turneu, organizat în perioada 23-26 august 2018. Acompanierea: Orchestra Școlii Populare Maria Lătărețu, fiind apreciați ca și cei mai buni din cele 20 de țări participante”, a declarat maestrul Ștefan Popescu.
Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.