Ștefan cel Mare și Sfânt, biruind balaurul de la asfințit Baia, decembrie 1467(I)

550

În luna decembrie, toți românii ar fi trebuit să comemorăm un moment cu mari reverberații în trecutul neamului nostru, menit să fie cunoscut și marcat printre cele mai de seamă pagini de istorie.
Cine nu știe că Ștefan cel Mare a ajuns pe tronul Moldovei chiar în Săptămâna Patimilor din anul Domnului 6965 (1457), și a intrat victorios în Cetatea de Scaun din Suceava în ziua răstignirii Domnului, sâmbătă seara luând parte împreună cu boierii din Sfatul Țării, poporul și oastea care i-a adus biruința, la slujba de înviere ținută de Mitropolitul Theoctist la Biserica Mirăuți din capitala Moldovei?
Cel care avea să devină cel mai mare erou al neamului său a plecat de la Târgoviște cu o oaste formată din vreo șase mii de călăreți, o parte fiind primiți în ajutor de la vărul său Vlad, feciorul lui Drago, singurul român care a făcut parte din fondatorii Ordinului Dragonilor, condus de regele Sigismund al Ungariei, care i-a adus de altfel și numele, transformat apoi de răvoitori în Dracul și în vampir, lucru pe care nu ar trebui să-l acceptăm. Cei mai mulți dintre oșteni au fost aduși de boieri credincioși tatălui său, care au pribegit în Țara Românească fiind nemulțumiți de politica lui Petru Aron, cel care și-a ucis fratele la Reuseni.
Prima confruntare cu moșul său, a avut loc la Doljești, lîngă Siret, în ziua de 12 a lunii lui răpciune (aprilie). Învins de trupele de cavaleri bine pregătite ale tânărului Ștefan, Petru Aron bate în retragere. După două zile, acesta încearcă o nouă rezistență la Orbic, undeva în zona Neamțului, dar fiind învins pleacă în pribegie în Țara Leșească, pe atunci un regat puternic format din Polonia Mare, Polonia Mică, Lituania, Rusia Roșie și Podolia.
Biruindu-și rivalul, Ștefan se îndreaptă victorios spre Suceava, dar mai înainte se oprește la conacul cumnatului, său boierul Șendrea din Dolhești, de unde a organizat ceremonia de încoronare ce a avut loc în sâmbăta Paștelui în localitatea Direptate, aflată pe valea Siretului, în apropiere de Dolhasca. Să dăm cuvântul cronicarului Grigore Ureche să descrie cu vorbele lui din acea vreme modul cum tânărul Ștefan a fost uns ca Voievod al Moldovei:
Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce se cheamă Direptatea și i-au întrebat pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domn? Ei cu toții au strigat într-un glas: Întru Mulți Ani de la Dumnezeu să domnești! Și decii cu toții l-au ridicatu domn și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolo luo Ștefan vodă steagul Țării și se duse la scaunul Sucevei.
Însoțit de mitropolit, boieri, armată și popor, tânărul Voievod, care abia trecuse de 20 de ani, se îndreaptă spre Cetatea de Scaun. De aici vor merge cu toții pentru a lua parte la slujba de înviere ținută de un Sobor de arhierei în frunte cu Mitropolitul Theoctist la biserica Mirăuți, construită de Petru Mușat în apropierea Cetății, ca biserică a Mitropoliei Moldovei, unde voievodul Alexandru cel Bun a adus moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
În acel an binecuvântat pentru toți românii, învierea Domnului avea să aducă cu sine învierea Țării Moldovei care, sub conducerea acestui mare și înțelept Voievod, va cunoaște o întindere și o dezvoltare cum nu a mai avut niciodată, iar politica și faptele sale de arme vor impresiona întreaga Europă. Țara era sfâșiată de luptele pentru putere duse vreme de un sfert de veac între urmașii lui Alexandru cel Bun, care au slăbit-o în așa măsură încât a ajuns la bunul plac al vecinilor care se înfruptau din ea după bunul lor plac.
Venind pe scaunul tatălui său, ucis mișelește de Petru Aron la Reuseni în noaptea de 15 spre 16 brumărel 6959, tânărul Ștefan nu a venit cu planuri de război, ci mai degrabă cu gânduri de pace. De la început a oferit iertare tuturor boierilor care l-au slujit pe moșul său, a trimis salvconducte în Țara Leșească pentru a-i încuraja pe pribegi să se întoarcă în țară, asigurându-i că nu vor păți nimic, ba chiar la întoarcere le-a oferit dregătorii mai înalte decât au avut înainte. El știa ce rol are elita, fără de care nu poți guverna o țară. Iar pe deasupra și-a format o oaste de mercenari la Curte, după modelul celor din Apus, cunoscuți drept Vitejii Măriei Sale, care au avut un rol hotărâtor în marile sale bătălii de mai târziu.
Oferind poporului pacea, voievodul s-a ținut de cuvânt. În primii zece ani ai domniei sale nici un cap de boier nu a căzut, în ciuda afirmației făcute de cronicar că ar fi fost mânios și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat. De altfel istoria a consemnat doar două pedepse capitale date de Voievod, prima după bătălia de la Baia, iar a doua cu patru ani mai târziu, ambele binemeritate de cei care și-au trădat țara și poporul.
Departe de a fi o fire războinică, tânărul Ștefan a fost mai degrabă o fire predispusă către pace, fiind preocupat să urmeze politica bunicului său Alexandru cel Bun, care a adus Moldovei mai bine de un sfert de veac de liniște și prosperitate. Nu el, ci alții au provocat războaie, iar Voievodul a fost silit să se apere, să vegheze la hotarele Moldovei și libertatea poporului său.
Așa se explică faptul că prima sa mare bătălie nu a fost dusă cu păgânii, ci tocmai cu creștinii, Moldova fiind invadată și jefuită de oștile conduse de regele maghiar Matia Corvin, fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara.
Influențat de grofii maghiari, poate și de propriul orgoliu, tânărul rege al Ungariei care avea 24 de ani, pornește spre Moldova din Brașov în ziua de 11 brumar 6975 (noiembrie 1467). Aduce cu el oști numeroase, dar și înalți demnitari ai Regatului Maghiar, între care Mihail Orszag, palatinul Ungariei, Ioan Pongracz și Nicolae Csupor, noii voievozi ai Transilvaniei, Ștefan Bathory și alții, iar pe deasupra doi pretendenți la tron, Petru Aron și un anume Berindei, cu care voia să-l înlocuiască pe Ștefan. Se pare că era mai degrabă un plan de împărțire a Moldovei cu începuturile din vremea lui Alexandru cel Bun, Polonia disputându-și Ținutul de Sus cu Cetatea Albă, iar Regatul Maghiar Ținutul de Jos cu Chilia. Ștefan le-a ieșit înainte doar cu oastea de la curte formată din 12.000 de călăreți, între care și acea oaste de elită Vitejii Măriei Sale.
Dușmanii pornesc spre Oituz, apoi pe Valea Trotușului iar în 19 ale lui brumar ajung în târgul Trotuș, unde fac tabără și rămân o săptămână pentru refacerea trupelor hărțuite zilnic de oștile Moldovei. La plecare, pe 25 ale lunii lui brumar, ungurii se poartă mai rău decât păgânii. Au ars din temelii târgul Trotuș, apoi înaintează spre Tazlău pe care îl jefuiesc și îl incendiază și merg mai departe spre Bacău.
Ștefan nu le poate face față, fiind nevoit să continue atacurile de hărțuire. Lovindu-i pe unguri în flancuri le provoacă pierderi grele, timp în care va trimite soli la Cracovia pentru a cere ajutor Craiului Cazimir, cu care a încheiat un tratat de alianță. Dar Craiul s-a dovedit a fi surd, în afara unor scrisori trimise regelui Ungariei nu a făcut nimic pentru a-și respecta înțelegerile convenite în scris cu Voievodul Moldovei.
Va urma
Andrei Breabăn, scriitor și jurnalist, membru UZPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here