S(t)atul fără paznici

131

bunila 003Traian Băsescu a scăpat de trezorierii secretelor alegerii sale ca Preşedinte al României, trimiţându-i în decor mai întâi pe Adriean Videanu şi Radu Berceanu iar acum pe Vasile Blaga.

Nu-i de mirare că acuzele de furt aruncate pe piaţă de echipa lui Mircea Geoană s-au oprit din cercetare tocmai pentru că oamenii lui Vasile Blaga, în calitate de trezorieri ai măruntelor întâmplări electorale, nu puteau depune mărturie dacă li s-ar fi cerut să o facă. Poliţia nu poate să compară ca martor în nici un proces, nu îi dă voie legea şi statutul poliţistului. Traian Băsescu a dovedit atunci o bună cunoaştere a legii, iar acum se face că plouă pentru că a fost afectat sufleteşte de o lozincă pe care dracu ştie cine a pronunţat-o primul. Drept urmare, pentru că trebuia să plătească, Vasile Blaga a plătit, ca un ardelean cinstit, depunându-şi demisia. Ce ne facem însă cu faptul că proaspătul ministru Traian Igaş este ruda finului domnului preşedinte, de unde se poate deduce în modul cel mai clar că numai nepotismul mai poate salva România de la scufundare în marea de idei de la Cotroceni. Desigur, Traian Igaş a fost un senator vocal, prea vocal pentru marea mulţime a celor care au avut răbdare să-l asculte. El pare un vorbitor de monolog care doreşte să recite o partitură uşor portocalie, însă destul de urât mirositoare. Poliţiştii nu pot să mai redevină aceiaşi câini răi de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, pentru că au descoperit ce este acela poliţist adjectiv şi au ambiţia ca după demilitarizare să se apropie de confraţii lor europeni, săptămâna aceasta constituind un bun exerciţiu de socializare cu mulţimile.

Se spune că în ţara în care se fură şi se prăduieşte, cum s-a întâmplat în România ultimilor şase ani, se poate instaura satul fără câini, în accepţiunea că eu nu-i consider pe poliţişti decât nişte victime ale unui sistem impardonabil de oscilant. Poliţistul îşi riscă viaţa să îl prindă pe infractor, şi după ce face toate demersurile necesare ajunge în faţa furcilor caudine ale instanţelor, de unde majoritatea infractorilor periculoşi sunt eliberaţi. Acesta este primul pas al compromiterii onoarei şi profesionalismului poliţistului care face parte din ariergarda prevenirii criminalităţii. Infractorul îi poate zâmbi în faţă ameninţător celui care l-a anchetat şi îl poate lichida dacă, ajuns din nou în libertate, acesta simte că va sfârşi rău. Cazurile de acest gen s-au înmulţit în ultimul timp, şi aici legiuitorul nu a emis nici o măsură de protecţie.

Al doilea lucru care s-a întâmplat a fost legat de tăierea salariilor şi a altor drepturi ale poliţiştilor, în condiţiile în care ei sunt din ce în ce mai puţini şi de multe ori nu au nici echipamentul necesar unei bune desfăşurări a acţiunilor pe care poliţia le întreprinde. Acesta a fost al doilea motiv care i-a scos în stradă pe poliţişti. Desigur, între ei sunt oameni de mare calitate, dar şi personalităţi contestate despre care s-a vorbit şi se va mai vorbi până când poliţia însăşi îşi va face ordine în propria ogradă. Faptul că la mitingul de la Cotroceni s-a scandat o lozincă deosebită de altele nu era o crimă, dacă preşedintele nu s-ar fi burzuluit ca un copil, sau ca un ofiţer pe propria ordonanţă. Pe vas, Băsescu ar fi putut lua decizia schimbării comandantului de armă – a ministrului Vasile Blaga, pentru că în legea marinei comandantul taie şi spânzură. Pe uscat, însă, preşedintele care nu este comandant ci doar un conducător civil, a greşit obligându-l pe Blaga să plece, şi a mai greşit şi acordând demnitatea de ministru unui afin terţ al familiei sale. Aceasta ne aduce aminte de acţiunile dictatoriale ale lui Nicolae Ceauşescu de pe ultima sută de metri, când poporul flămând a ieşit în stradă. Atunci poliţia ar fi putut umple oraşele României de băi de sânge, şi probabil că Traian Băsescu nu ar mai fi ajuns niciodată preşedinte. Spre cinstea lor, poliţiştii au înţeles că sunt în slujba poporului şi nu a celui care îi conduce vremelnic. Cât despre arta conducerii, în urma lui Ceauşescu, deşi a murit împuşcat, a rămas o ţară bogată pe care puterile democratice româneşti au vândut-o bucată cu bucată ca să poată supravieţui ca urmare a nepriceperii lor în gestionarea economică. Acum s-au produs şi se vor mai produce împrumuturi, cu încălcarea legilor şi a Constituţiei României, pentru că Traian Băsescu a făcut referendumuri pentru orice numai pentru ce trebuia să facă nu a făcut. Aş fi vrut să văd ce ar fi ales românii ştiind că îşi îndatorează urmaşii pe o perioadă lungă de timp.

Preşedintele nostru a mai greşit undeva – a greşit pentru că ne-a minţit în legătură cu starea economică a naţiunii. Pentru că ne-a minţit, merita să i se strige lozinca de la Cotroceni, pentru că altcumva noi, oamenii de rând, nu avem cu să îl pedepsim.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here