Statueta zeiței Minerva, de la Muzeul Județean Gorj, expusă la Madrid

920

835 de artefacte excepţionale din colecțiile a zeci de muzee din România, vor fi expuse, din 30 septembrie a.c., la Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid, marcând astfel 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Regatul Spaniei. Printre acestea se numără și statueta zeiței Minerva, ce face parte din colecția Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”.

Expoziția „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane”, coordonată de către Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), își propune să ofere vizitatorului nefamiliarizat cu istoria României o călătorie în timp, în spațiu, dar mai ales în universul unei lumi comune, europene, se arată într-un comunicat al MNIR. ”Demersul expozițional este prima prezență de acest tip în spațiul cultural al Regatului Spaniei și este structurat cronologic în șase teme generice, acoperind fenomenele de civilizație specifice începând cu finalului primei epoci a fierului și conexiunile cu lumea scitică, trecând apoi prin civilizația La Tène pe teritoriul României, prin istoria provinciilor romane Dacia și Moesia Inferior și a spațiului ce nu a fost înglobat în Imperiul Roman, pentru a conduce apoi vizitatorul în perioada secolelor IV – VII A.D., esențială pentru transformarea continentului european. (…) Ne propunem așadar, o expoziție despre zorii culturii și civilizației europene, despre unicitate, dar și despre contopirea civilizațiilor, despre aspectul local, dar și despre o lume mult mai interconectată decât ne-o imaginăm astăzi, prin care ne dorim să contribuim nu numai la mai buna cunoaștere a originilor și moștenirii culturale comune ale popoarelor neo-latine, a trăsăturilor specifice ale formării poporului român și a civilizației sale, dar și să facem cunoscute publicului spaniol uriașa și diversa bogăție culturală a României, ca parte a patrimoniului european și universal”, se mai arată în comunicat.

Piese din colecțiile a 39 de muzee din țară, între care și Muzeul Județean Gorj, incluse în expoziție
Coiful de aur de la Coțofenești, monede emise de împăratul Traian cu reprezentarea podului de la Drobeta, a Columnei de la Roma, a victoriei asupra Daciei cu legenda Dacia capta, Șarpele Glykon, precum și o excepțională sculptură în chihlimbar din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, cu reprezentarea lui Eros, ambele prezentate pentru prima oară în străinătate, sunt doar câteva dintre cele peste 800 de artefactele incluse în expoziție. Printre ele se numără și una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din Gorj, statueta zeiței Minerva. ”În cadrul expoziției „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane” va fi prezentată și statueta zeiței Minerva, din colecția Muzeului Județean Gorj. A fost descoperită la Ohaba, Bălănești, întâmplător, în albia pârăului Pietrosu, în anul 1968, de către profesorul Matei Păsătoiu. Statueta este realizată din bronz aurit, în tehnica ”cerii pierdute”, zeiţa Minerva fiind reprezentată în mişcare spre stânga, piciorul stâng flexat, iar faldurile veșmântului ei înclinate spre dreapta. Poartă veșmânt lung (chiton) ce îi ajunge până la călcâie. Peste chiton poartă o tunică scurtă (himation), iar deasupra platoşa ce are reprezentat pe piept capul meduzei. Pe cap poartă un coif, părul este buclat, ieşind la spate de sub coif. Îi lipsesc braţele. Piesa a fost datată în sec. II – III d. Hr.”, a precizat Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. În total, în expoziție vor fi prezentate piese din colecțiile a 39 de muzee din țară. Expoziția „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane” va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii ianuarie 2022. În timpul cât aceasta va fi deschisă, Muzeul Național de Istorie a României va organiza o serie de manifestări culturale specifice legate de istoria României.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here