Stațiunea Rânca, pregătită pentru turiștii de weekend

1019

Se anunţă un nou sfârşit de săptămână reuşit la Rânca şi un număr record de turişti. Meteorologii anunţă o vreme perfectă pentru practicarea sporturilor de iarnă. La ora actuală, la Rânca se schiază și se practică și săniușul. Opt salvamontişti vor fi permanent în staţiune, asigurând asistenţă pentru turişti.

Ca de fiecare dată, în weekend centrul distracţiei se mută la Rânca. La fel se va întâmpla şi acum, aşteptându-se un număr crescut de turişti. Aceştia au toate motivele să meargă la Rânca, după cum confirmă şi Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Gorj. „Vremea este bună şi se anunţă bună şi în weekend; este un strat suficient de zăpadă, pentru practicarea sporturilor de iarnă. Noi vom avea opt salvatori de serviciu, astfel că vom putea răspunde prompt solicitărilor”, a explicat Cornoiu. Drumul de acces spre staţiune este bun, astfel încât turiştii să poată urca fără probleme la munte. Drumarii vor fi la datorie, în caz că se impune intervenţia lor, ei fiind pregătiţi să acţioneze cu autoutilaje şi material antiderapant. Şi proprietarii locaţiilor de cazare din Rânca sunt pregătiţi să îşi întâmpine oaspeţii, multe dintre locuri fiind deja rezervate.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here