Staţiunea Rânca, luată cu asalt de turişti

309

Sfârşitul de an este perioada în care staţiunea montană Rânca se aglomerează. Cum era de aşteptat, vremea perfectă pentru practicarea sporturilor de iarnă i-a determinat pe foarte mulţi iubitori ai muntelui să-şi petreacă Crăciunul la Rânca. Şi pentru că nu mai este mult până la Revelion, rezervările au fost deja făcute, aşteptându-se un număr mai mare de turişti.

Mii de iubitori au muntelui şi-au petrecut mini-vacanţa de Crăciun la Rânca, pe schiuri, la săniuş sau la un pahar de vin fier cu scorţişoară. Cu mic cu mare, din Gorj şi din alte colţuri ale ţării şi chiar de peste graniţă, turiştii au urcat la Rânca încă de vineri şi au încercat să profite cât mai mult de frumuseţile staţiunii. Fie că au practicat sporturi de iarnă, au făcut drumeţii sau au stat la poveşti cu prietenii, toţi cei care şi-au petrecut Crăciunul la munte au avut parte de sărbători de vis. Cum era de aşteptat, au fost şi câteva incidente, însă nu au fost cazuri grave. „Au fost câteva cazuri minore, apărute pe pârtia de schi, dar niciunul nu a necesitat spitalizare. În această perioadă au fost mulţi turişti la Rânca, dar nu atât de mulţi precum în anii trecuţi”, a explicat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

Mai multe rezervări pentru Revelion
Staţiunea Rânca va fi şi mai aglomerată la sfârşitul anului. Meteorologii anunţă vreme frumoasă, motiv pentru care, cu siguranţă pe lângă cei care şi-au rezervat deja locuri, la munte vor urca şi cei care nu au cazarea asigurată. „Vremea se anunţă la fel de bună şi de Revelion. Totuşi, dacă nu va mai ninge în următoare zile, este posibil să rămână practicabilă doar pârtia din centrul staţiunii, acolo unde există şi tunurile de zăpadă”, confirmă Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj. Potrivit aceleiaşi surse, procentul de rezervare a locurilor de cazare de la Rânca este mai mare pentru Revelion decât cel pentru Crăciun.

Recomandări pentru schiori
Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj îi sfătuieşte pe cei care schiază să îşi ia anumite măsuri de siguranţă. „Cei care practică sporturi de iarnă ar trebui să ţină cont că nu mai au aceeaşi rezistenţă cum aveau la sfârşitul sezonului trecut şi este necesar să nu exagereze cu efortul, ci să o ia treptat, astfel încât musculatura să capete rezistenţa necesară practicării sportului respectiv. În acelaşi timp, este important să-şi regleze foarte bine legătura de schi; pentru acest lucru oamenii se pot adresa unui instructor de schi sau la un centru de schi pentru a-i fi verificată legătura”, a precizat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj. Ţinând cont de sfaturile specialiştilor, turiştii care petrec vacanţa de iarnă în staţiunea montană Rânca vor avea parte de un sejur relaxant, fără probleme.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here