Stația de tratare Polata, dotată cu panouri fotovoltaice

466

Investiția Aparegio Gorj în domeniul surselor regenerabile prinde contur! Operatorul a reușit să finalizeze primul punct de lucru dotat cu panouri fotovoltaice din amplul contract “Proiectare și execuție lucrări pentru amplasarea, montarea și punerea în funcțiune a centralelor fotovoltaice în vederea producerii energiei electrice din surse solare” cu o valoare de 17.197.090,00 lei.

Astfel, începând cu luna octombrie 2024, Stația de tratare Polata dispune de o instalație formată din 160 de celule fotovoltaice care produc 100 kwp.  Și cum proiectul propune instalarea  unui  sistem de panouri fotovoltaice de o capacitate totală de 2332 kWp, antreprenorul care a câstigat licitația pentru acest contract v-a demara lucrările în perioada imediat următoare și la Stația Epurare Turceni, Stația Pompare Socu și Stația Epurare Târgu-Cărbunești.

”Investiția are o finanțare majoră din fonduri europene în procent de 92%, cu un aport financiar de 6% operator și UAT-uri 2%, și prevede dotarea a 22 de puncte de lucru ale operatorului cu panouri fotovoltaice. Alături de cele enumerate mai sus se vor mai regăsi și următoarele: Stație Dealul Târgului; Stație Epurare Târgu Jiu; Alimentare cu apă Preajba Mare Făgetului; Stație pompe Cartiu; Stație apă Iezureni; Stație apă Sadu1 – Bumbești-Jiu; Stație apă SP2 Barlești, Bumbești-Jiu; Bazine apă Lupoaia; Stație epurare Motru; Stație apă Glogova Iormănești; Stație pompare SP 5 Zăvoi; Gospodărie de apă Ceratu; Alimentare apă Câmpu Mare; Pompe apă Bucureasa; Stație tratare apă Lelești; Stație apă Arcani; Stație epurare Arcani; Stație apă Rovinari”, au transmis reprezentanții operatorului Aparegio Gorj, prin intermediul unui comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.