Stația de betoane a unui fost primar, racordată ilegal la transformatorul de energie electrică al CE Oltenia!

256

Proprietarul fostului punct de lucru din comuna Cătunele, sat Lupoaia, deținut până în 2014 de societatea PANMIOR SRL, aparținând lui Mihai Troacă, fost primar de Padeș, este racordat ilegal la transformatorul de energie electrică al Complexului Energetic Oltenia. Localnicii din Lupoaia susțin că stația de betoane de la ei din localitate nu ar plăti contravaloarea energiei electrice consumate lunar, costurile firmei fiind, de fapt, suportate de compania cu sediul în Târgu-Jiu, în baza unor înțelegeri deloc legale și necunoscute la vârful companiei.

De cel puțin patru ani, stația de betoane aparținând până acum câțiva ani SC PANMIOR SRL s-ar alimenta ilegal din linia de înaltă tensiune care duce spre Cariera Lupoaia, printr-un transformator de energie electrică aparținând unității miniere. Racordarea la energie electrică s-ar face ilegal, și în dauna CEO, spun atât localnicii, cât și salariații unității miniere care au văzut că din transformatorul pe care scrie Cariera Lupoaia, pornește linie directă spre stația de betoane. Recent, ilegalitatea a fost sesizată la vârful CEO, conducerea anunțând că nu există niciun contract între companie și această firmă privată. Situația din teren ar urma să fie verificată de reprezentanții companiei care au de gând să-i tragă la răspundere pe cei vinovați și să recupereze prejudiciul adus societății, dacă situația se confirmă și la fața locului. Se cunoaște că, stația de betoane a fost racordată, la înființare, la RENEL, dar în perioada 2013-2014 s-ar fi renunțat la acest furnizor și s-a preferat cel al CEO.

8 miliarde vechi pentru o platformă
În spatele acestei racordări se pare ilegală se află, în schimb, și contracte legale încredințate de carieră către această societate, deoarece cu materialul de la PANMIOR s-a turnat piatră în valoare de 8 miliarde pentru excavatorul 04, mai exact pentru platforma pe care stă acest utilaj în vederea reviziei capitale. La cârma CEO se afla atunci director general Laurențiu Ciurel, iar directorul carierei din Lupoaia era David Constantin, actualul director al Carierei Roșiuța. Tot în acea perioadă, de la Cariera Lupoaia a dispărut un concasor de piatră nou, angajații bănuind că acesta este chiar cel aflat în patrimoniul stației de sortare de la Padeș a fostei firme a lui Troacă. Se bănuiește că utilajul ar fi fost dat la schimb pentru piatra oferită carierei de PANMIOR, dar neplătită la timp de CEO.

PANMIOR, cercetată pentru evaziune fiscală!
În 2013, presa locală scria de faptul că PANMIOR SRL, care deține la Padeș o stație de sortare-spălare agregate, iar la Cătunele-în satul Lupoaia- o stație de betoane (firmă deținută până la candidatura sa din 2012 ca asociat unic de afaceristul Mihai Troacă, cel care a devenit apoi primar al localității) a fost cercetată de procurori pentru evaziune fiscală, mai exact pentru deturnare ilegală de TVA. Prejudiciul creat atunci ar fi fost de 40 de miliarde de lei, dosarul fiind cu cinci ani în urmă în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cercetările fiind efectuate de Poliția Tismana. Pentru acest dosar de evaziune fiscală, Troacă a fost reținut un an mai târziu, dosarul fiind instrumentat de procurorul Emil Moța, pe atunci procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Infracţiunea pentru care a fost culpabil atunci Mihăiţă Troacă a fost comisă în perioada 2009-2012, când afaceristul era doar administrator al societăţii comerciale Panmior SRL, firmă intrată între timp în faliment şi radiată din Registrul Comerţului. În perioada menţionată, Troacă nu a înregistrat în actele contabile ale societăţii venituri realizate din vânzarea de agregate minerale şi prestări servicii, fapt ce a dus la păgubirea bugetului consolidat al statului cu 2,6 milioane de lei. La începutul cercetărilor era vorba despre un prejudiciu de 5,2 milioane de lei, descoperit în urma unor controale ale Gărzii Financiare Gorj, însă, ulterior, în urma unor expertize contabile, cuantumul acestuia a scăzut la jumătate.

Dată pe hârtie unei moldovence
Societatea Panmior a fost înstrăinată de Troacă unei femei din Republica Moldova, dar se vechicula că tot el a avut grijă de conturile firmei, ridicând o sumă importantă, aproximativ 1,7 milioane de lei, cu puţin înainte ca aceasta să intre în insolvenţă.
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here