Start la deszăpezirea de pe Transalpina!

445

Cea mai înaltă șosea din țară are toate șansele să redevină circulabilă în curând după ce, ieri, drumarii au intervenit cu utilaje și au început să o deszăpezească. Nu sunt multe utilaje pentru că nu există spațiu de manevră pentru acestea, dar cele aduse în vârf de munte au din plin de lucru. Stratul de zăpadă viscolită în special, măsoară și peste 2 metri în zonele în care echipele de intervenție au ajuns, iar mai sus pe munte, la Pasul Urdele, estimările sunt de peste 4 metri. „Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova acționează pe DN 67C – Transalpina, pe sectorul de drum dintre Rânca și Obârșia Lotrului, cu un încărcător frontal de mare capacitate și cu o autofreză. Acolo unde există riscul ca în zăpadă să fie pietre aduse de avalanșe pe partea carosabilă se va retrage autofreza și se va interveni cu două încărcătoare de mare capacitate. Nu putem avansa un termen pentru redeschiderea circulației. Mai întâi trebuie ca o comisie formată pentru a verifica toate condițiile de siguranță a circulației să își dea avizul final și de abia atunci se va relua traficul. Iarna aceasta am avut o zăpadă cu care nu ne-am mai întâlnit de mulți ani nici măcar în zona montană, chiar și aici la Rânca. Noi bănuim, deocamdată, că în zonele de vale, între Cărbunele și Vârful Urdele, să fie un strat și de peste 4 metri. Acolo probabil va fi cel mai mult de lucru”, a menționat Cristi Tudor, din partea DRDP Craiova.
Alături de drumari a fost ieri și băcița Mărioara Babu, care a venit pe munte însoțită de soțul său, dar și de Constantin Pănescu, șeful asociației cabanierilor din Rânca.
Toți au vrut să se convingă la fața locului că „minunea” chiar se întâmplă, până acum câteva zile vorbindu-se despre deschiderea circulației pe Transalpina tocmai la 1 iulie.
Lucrurile s-au dus însă, între timp, într-o direcție dorită cam de toată lumea, iar drumarii s-au apucat de lucru. „Mi-a fost foarte dor de acest drum, de aceea am și venit până aici. Am mers chiar pe jos de la bariera unde trebuie să lăsăm mașinile și până aici, unde sunt echipele care lucrează. Am vrut să mă asigur că vom avea în curând un drum circulabil. Nu pot trăi fără aerul de aici. Pentru mine Transalpina e ca și a doua casă, chiar vorbesc cu emoții despre acest drum pentru că mare parte din viață aici am trăit-o. E unul dintre cele mai frumoase drumuri din țară și nu numai și ne dorim un alt program, să se închidă toamna cât mai târziu și să fie redeschis primăvara cât mai devreme.
Noi avem stâna în munte, iar acolo trebuie să ajungem cu animalele. În ceilalți munți oile deja au fost urcate, doar la noi nu s-a putut până acum. Așteptăm să fie deschis drumul ca să ne putem duce și noi bagajele la munte. Altfel, ar trebui să ne ducem copiii cu desagii pe măgari pe poteci, cum era odată. Și turiștii așteaptă nerăbdători să vină să circule pe aici, iar noi vrem să urcăm cât mai repede cu bagajele. Pe mine și iarna turiștii mă întreabă dacă pot circula pe aici, iar eu le spun că drumul e închis. De la Paști încoace, cred că zilnic am telefoane și mesaje cu zecile în care oamenii întreabă când se pot bucura de acest drum. În curând se va putea circula și pe aici”, a spus Mărioara Babu. La rândul său, Constantin Pănescu e convins că drumarii vor reuși în scurt timp să curețe zăpada și Transalpina nu va fi deschisă la 1 iulie, așa cum se vorbea până acum, ci cu mult mai devreme. „Deocamdată e doar prima zi de deszăpezire și clar nu se poate vorbi de reluarea circulației.
Cu deschiderea efectivă cred că lucrurile se vor lămuri în următoarele două săptămâni, poate două săptămâni și jumătate. O parte a drumului e deja curățată de bunul Dumnezeu, care ne ajută în fiecare an, ba cu zăpadă iarna, ba cu ploi primăvara pentru deszăpezire. Anul trecut, pe vremea aceasta, era pregătită circulația, pe 26 mai s-a dat drumul. Acum suntem în întârziere, una generată probabil de decidenți, nu neapărat de natură. Vedeți că noi, la Rânca, unde sunt peste 700 de locații de cazare, dar și la Obârșia Lotrului, la Oașa, Șugag, până la Sebeș, sunt peste 1500 de unități de cazare cu vreo 15.000 de locuri de cazare, toți depindem de acest drum. Dacă nu se deschide, noi nu prea avem ce face și atunci noi stăm și ne uităm la angajați, iar angajații la noi. E o bucurie că până la urmă s-a găsit posibilitatea de motorină, de utilaje, că unele oricum stăteau degeaba, altele au fost aduse, cei de la Drumuri știu mai bine ce au de făcut. E de bun augur că până la urmă s-a găsit înțelegerea și a început deszăpezirea. Sper ca peste 2 weekenduri, pe 5 iunie, să fie redeschisă circulația pe Transalpina”, a menționat Constantin Pănescu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here