Start înscrieri la programul de voluntariat Global Volunteer

620

Începând de astăzi, AIESEC Craiova dă startul perioadei de înscrieri pentru produsul Global Volunteer, studenții putând profita de această oportunitate până pe data de 31 aprilie. De această oportunitate se pot bucura atât studenții din Craiova, dar și cei din Târgu-Jiu și Drobeta Turnu-Severin.

Produsul Global Volunteer constă în stagii de voluntariat internaționale pentru studenți, pe o perioadă cuprinsă între 6 și 8 săptămâni. Aceștia participă la proiecte pe diferite probleme globale precum foamete, sărăcie, egalitate între sexe, educație, mediu, inovație și infrastructură. Unele dintre țările în care studenții pot pleca sunt: Polonia, Croația, Finlanda, Portugalia, Egipt, Brazilia, Mexic. De această oprtunitate se pot bucura atât studenții din Craiova, dar și cei din Târgu-Jiu si Drobeta Turnu-Severin, deoarece reprezentanții AIESEC Craiova vor merge și în aceste orașe pentru a le prezenta oportunitățile tinerilor. Cerințele acestui produs sunt cunoașterea limbii engleze la un nivel mediu, vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, aplicantul să fie student sau absolvent de cel mult 2 ani, să existe un interes în dezvoltarea personală prin voluntariat, interacțiune cu alte persoane și alte culturi, dar și abilitatea de a empatiza cu alte persoane și cu punctele lor de vedere.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here