Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Vreme frumoasă și caldă în următoarele 3 zile, peste ale noastre meleaguri

1646

Revenind cu forțe proaspete din vacanță, după această perioadă de absență, în care fenomenele meteorologice notabile au lipsit cu desăvârșire, vă anunț cu bucurie că și acest sfârșit de săptămână va menține un tipar similar. Pe scurt, zilele rămase din această săptămână vor sosi la pachet cu puțini nori în înaltul văzduh, frecvente perioade senine, precipitații absente, vânt slab cu scurte intensificări, mai ales la munte, iar temperaturile diurne se vor păstra mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, având anomalii termice de chiar +10°C, valorile maxime încadrându-se în general între: 7°C {la altitudini de peste 2500 m ; Vârful Parângu Mare}…23-24°C {în zonele joase de relief, cu precădere în sudul teritoriului gorjenesc}, cu cele mai ridicate valori pe parcursul zilei de duminică!
Nopțile și diminețile se vor menține răcoroase ce este drept, iar în depresiuni și în văile montane se poate semnala aer cețos sau ceață!
Din punct de vedere climatologic:
Calmul atmosferic persistent, din ultima perioadă – este datorat unei zone de blocaj la nivelul continentului european, a unui anticiclon viguros/ câmp de presiune atmosferică ridicată, ce se va extinde treptat și către nordul Europei, prin intermediul prelungirii sale, ce este cunoscută în climatologie ca dorsală anticiclonică!
De asemenea, există șanse ridicate să asistăm la o vreme blândă de toamnă și în primele zile ale lui ,,Brumar”, însă începând cu data de 5 Noiembrie putem asista la modificări vizibile din punct de vedere al circulației maselor de aer, putând discuta de revenirea temperaturilor modeste, cât și de extinderea precipitațiilor.
Mai multe detalii rămâne să vă împărtășesc la momentul oportun despre acest subiect, timp fiind suficient, în care vă îndemn să profitați de soare!
O săptămână liniștită vă doresc!
Analiză, text, editare foto: Darius Norocea
Foto 1-2: Wx.charts.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.