* Treptat, dar sigur, iarna va prinde contur și în zonele joase din județul nostru, cu înaintarea către primăvară, după o lună a lui ,,Gerar” deosebit de caldă
Sfârșitul săptămânii curente va sosi odată cu avansul unei arii de joasă presiune atmosferică, dinspre nord vestul continentului european, către sud estul Europei, implicit către spațiul geografic gorjenesc, în noaptea de vineri spre sâmbătă {3-4 Februarie 2023}, în întregimea zonei montane fiind așteptate mai multe serii de averse moderate cantitativ, temporar abundente de ninsoare, ce vor așterne omăt consistent, pe lângă cel deja depus, ce măsoară chiar și peste 1..2 m, în condițiile în care s-a semnalat viscol intens în ultimele zile. De asemenea, vântul va prezenta în continuare intensificări importante, atât pe durata ninsorilor prevăzute, cât și în acest weekend, odată cu sosirea unei mase de aer rece și uscat, dinspre Rusia (ce va instala un important episod de ger, pe durata următoarei săptămâni), putând să se atingă la rafală viteze de 80..90 km/h, zăpada fiind puternic spulberată.
Așadar, atenție sporită tuturor participanților la trafic, pe carosabil putând să se depună strat de zăpadă, în funcție de intensitatea fenomenelor prognozate, într-un interval de timp relativ scurt. Cât despre restul teritoriului gorjenesc, pe parcursul zilei de azi (Vineri, 3 feb.2023), atmosfera se va menține în continuare liniștită, cu un văzduh variabil în general, cu înnorări, la sosirea serii.
Maximele termice se vor încadra per ansamblu între: -5°C { +2000 m alt.}..6-7°C, în zonele de deal si podiș, cu o probabilitate mai ridicată în zonele de pe malul râurilor Jiu și Gilort!.
Notă: Pe parcursul nopții {3-4 Februarie 2023} se vor semnala averse slabe cantitativ de ninsoare, ce vor putea la rândul lor să depună un efemer strat de nea, cu grosimi de 1..2 cm, cu o probabilitate mai ridicată în zonele subcarpatice.
În legătură cu procesul semnificativ de răcire a vremii, ce va contura minime termice specifice gerului, săptămâna viitoare, voi reveni cu informații suplimentare duminică!
Text – prognoză: Darius Norocea
Foto 1-3: Meteologix
Foto 4: Wx.charts