Starea de alertă, prelungită din nou

1957

Guvernul a decis joi prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, în contextul creşterii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 din ultimele zile. „Nu se modifică nimic, lucrurile rămân așa cum au fost prezentate până acum”, a anunțat premierul Cîțu.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat hotărârea nr. 53 din 05.08.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, se menține obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, sau în alte zone cu potențial de aglomerare stabilite prin hotărâre a Comitetului județean pentru situații de urgență, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
De asemenea, se mențin restricțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise.
Starea de alertă se prelungește începând cu data de 11 august.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here