Stânjenelul este o plantă perenă originară din Europa şi Africa de Nord. Planta creşte până la înălţimea de 1 m, are un rizom gros, cu miros de iarbă, din care porneşte tulpina înaltă şi frunzele lanceolate, dispuse în grupuri de patru sau şase, iar spre vârful tulpinei apar florile de culoare albastră sau violetă.
Florile sunt doar puţin parfumate, prezintă trei petale orientate în jos şi trei în sus, iar sub petale apar trei stamine şi un ovar.
Stânjenelul se cultivă atât ca plantă medicinală, cât şi decorativă, dar se foloseşte şi în industria de parfumuri şi cosmetică.
În scop fitoterapeutic se utilizează rizomii de culoare albă (din al doilea şi al treilea an de vegetaţie).
Compoziţie
Frunzele şi florile de stânjenel sunt, potrivit ultimelor cercetări în domeniu, o sursă importantă de vitamina C, cu rol deosebit de important în menţinerea sănătăţii.
Acţiune: expectorantă, diuretică
Indicaţii terapeutice
Utilizat intern, sub formă de infuzie sau decoct, stânjenelul ameliorează inflamaţiile organelor respiratorii, diminuează tusea convulsivă, previne pneumonia, cefaleea, tuberculoza, elimină constipaţia şi înlătură durerile menstruale.
Sub formă de comprese, gargară sau băi locale cu infuzie de stânjenel se pot trata nevralgiile dentare, arsurile, ulceraţiile, micozele pielii şi chiar hemoroizii.
Precauţii şi contraindicaţii
Nu se utilizează planta în caz de ulcer duodenal sau în timpul sarcinii sau alăptării.
De asemenea, este recomandată purtarea unei măşti sau tifon atunci când se lucrează cu praf de stânjenel deoarece poate provoca iritaţii ale mucoaselor, urmate de vomă şi insuficienţă respiratorie.
