Stănculete: „Susţinem cursurile de igienă cu cât se poate!”

105

Devenite subiect de presă din cauza nemulţumirilor pe care le-au stârnit în rândul personalului auxiliar din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, cursurile de igienă au început. Conducerea unităţii spune că susţine cursurile cu cât se poate, astfel încât toţi cei care trebuie să le facă le vor face.

În urmă cu aproximativ o lună de zile, după un control efectuat de o comisie a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a primit o înştiinţare conform căreia în termen de 5 zile personalul auxiliar trebuie să înceapă cursurile de igienă. Angajaţii care trebuiau să facă aceste cursuri au fost înştiinţaţi că trebuie să suporte costurile din propriile buzunare, unitatea neavând suficiente fonduri pentru a le plăti.
Revoltaţi, salariaţii au apelat la sindicate. Sindicatul „Sănătatea” Gorj a reacţionat prompt, trimiţând conducerii SJU o adresă în care solicită rezolvarea problemei. „Am cerut să se analizeze posibilitatea efectuării acestor cursuri cu personal specializat încadrat în unitate în cadrul Compartimentului de prevenire a infecţiilor nosocomiale, aşa cum s-a realizat şi în anii anteriori. Având în vedere prevederile art.192-194 din Codul Muncii, republicat, angajatorul are obligaţia de a asigura participarea salariaţilor la cursuri de formare profesională pe cheltuiala acestuia”, spunea Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.

Stănculete: „Cursurile au început”
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a dat asigurări că va căuta soluţii pentru a veni în sprijinul angajaţilor săi.
Acest lucru s-a şi întâmplat, unitatea implicându-se financiar şi ajutându-şi salariaţii. „Cursurile de igienă au început. Spitalul susţine cu cât se poate aceste cursuri”, a menţionat Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.
Deşi în urma controlului DSP se spunea că dacă nu se încep cursurile în 5 zile riscă amenzi atât angajaţii în cauză, cât şi spitalul, Valentin Popa, preşedintele Sindicatului SANITAS Gorj, sindicat reprezentativ la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a garantat că nimeni nu va păţi nimic.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here