Stâncă de peste 25 de tone prăvălită pe DN 66, îndepărtată de pe carosabil de către drumarii gorjeni

551

În noaptea de marți spre miercuri, o stâncă de peste 25 de tone s-a prăvălit pe carosabil, pe DN 66 în Defileul Jiului. Angajații Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu au intervenit pentru a îndepărta stânca de pe asfalt, fiind nevoie ca aceasta să fie spartă în bucăți mai mici pentru a putea fi mișcată.

Circulația rutieră în zona Defileului Jiului a fost îngreunată, ieri dimineață, după ce o stâncă s-a prăvălit de pe versant direct pe carosabil. Astfel, la prima oră, potrivit reprezentanţilor Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, pe DN 66, în Defileul Jiului, pe banda aferentă sensului de mers Târgu-Jiu-Petroşani, la kilometrul 111, s-a circulat pe un fir, din cauza căderii unei stânci de mari dimensiuni pe carosabil. Imediat au fost luate măsuri, constructorul care reabilitează drumul trimițând un buldozer cu picamăr de mari dimensiuni şi mai multe buldoexcavatoare pentru degajarea carosabilului. După câteva ore, timp în care a fost necesar ca stânca să fie spartă în bucăți mai mici, s-a reușit îndepărtarea acesteia de pe carosabil, circulația rutieră fiind reluată pe ambele sensuri.
Trebuie precizat că lucrările de modernizare pe DN 66 au început încă din 2013, inclusiv cu montarea de plase de siguranță în Defileul Jiului. Deocamdată încă nu au fost finalizate lucrările, termenul fiind sfârșitul acestui an.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.