Stâna Ștefanu a renăscut din propria-i cenușă! E punct gastronomic local!

1645

Cea mai cunoscută locație de pe Transalpina, apreciată de turiști pentru produsele pe care le pot servi aici, este de duminică redeschisă. Stâna Ștefanu a fost refăcută din temelii în ultimele săptămâni, după ce în toamna anului trecut a fost incendiată, iar făptașii nu au fost prinși nici până acum. Sute de oamenii au ținut să fie alături de Mărioara Băbu și de familia sa la redeschiderea stânei, dar și a muzeului de costume populare pe care băcița l-a amenajat aici. Oameni din diverse colțuri ale țării, dar chiar și din străinătate, au oprit la stână și s-au bucurat nu doar de mâncarea tradițională preparată aici, ci și de felul în care locul a fost reamenajat. Finul băciței, cântărețul Robert Târnăveanu, și Iliuță de la Jina, un puști extrem de talentat, i-au ținut pe oameni în priză cu melodiile interpretate de ei și au reușit să îi facă să se prindă în hore pe care le-au jucat la marginea Transalpinei, nu doar în incinta stânei. „Felicitări celor care au reușit să amenajeze un asemenea loc în România pentru că nu am mai întâlnit așa ceva. Totul e original și autentic.
Nu putem decât să ne bucurăm pentru ceea ce am găsit aici. Aici am și aflat că stâna a ars anul trecut, aflasem ceva atunci de un incendiu, dar nu credeam că ajungem noi chiar la inaugurare să fim prezenți. Ne pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat aici. Proprietarii merită felicitări pentru că prin munca lor și tradițiile pe care le păstrează ne fac pe noi să ne bucurăm de aceste lucruri frumoase”, a spus o turistă. Un alt domn, venit din Valea Jiului, de acolo de unde își trage rădăcinile și băcița Mărioara, a menționat că a ținut să fie alături de aceasta în momentele dificile de care a avut parte după incendierea stânei.
„Uite că Dumnezeu i-a ajutat Mărioarei și lui Gheorghiță să refacă și să facă ceva mai frumos decât ceea ce a fost înainte. E bine să fim aproape unii de alții în momente din acestea dificile pentru că, știți cum e, în momentele critice putem ajuta, pentru că atunci când e bine prieteni se găsesc peste tot”, a spus bărbatul. La festivitatea de deschidere a stânei a fost prezent Aurel Simion, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, dar și înalți oficiali din Agenția Națională a Zonei Montane. Simion nu doar că a felicitat-o pe băciță, dar i-a înmânat și o diplomă prin care atestă implicarea familiei Babu și a stânei Ștefanu în promovarea tradițiilor gastronomice cu ajutorul produselor montane. De la directorul adjunct al ANZM, Sabin Farcaș, Mărioara Babu a primit documentele oficiale pentru încă două produse montane pe care le-a certificat și pe care le vinde la stână. Este vorba despre cașcaval și brânza de burduf, stâna ajungând acum să aibă în portofoliul său nu mai puțin de 16 produse montane. Dar de acest lucru Gorjul nu se poate bucura pentru că stâna este amplasată pe raza județului Vâlcea, iar toate aceste produse figurează în dreptul județului vecin. „Doamna Băbu reușește să pună în valoare ceea ce produce la această stână.
Este foarte important ceea ce face pentru că a creat un lanț alimentar scurt. Avem de la fermă la consumator, e cel mai scurt lanț alimentar, iar în Europa de azi strategia de la fermă la consumator este extrem de importantă. Doamna Băbu a reușit să o pună în practică, iar strategia nu poate exista fără produsul montan, care e elementul central între consumator și producător. Mă bucur să văd că aici se păstrează și foarte multe tradiții. Vedem un mod de viață tradițional pentru că strunga este lângă stână, toate produsele sunt proaspete. Laptele se mulge aici, nu la 20 de kilometri și aici se prepară brânzeturile. Stâna e punct gastronomic local, care e cea mai simplă formă de a servi turiștilor o mâncare sănătoasă provenită dintr-o gospodărie sau o stână. Punctul gastronomic local e un concept tânăr, de doar 4 ani, iar Agenția Zonelor Montane insistă pe promovarea acestor puncte pentru că ele conservă un patrimoniu gastronomic extraordinar pe care îl avem”, a spus Sabin Farcaș. Fericită că a reușit să finalizeze toate lucrările la punct și că inclusiv vremea a fost de partea sa, băcița Mărioara Băbu i-a asigurat pe turiști că aici vor găsi mereu produse proaspete, mai ales că stâna a devenit punct gastronomic local. „Avem tocan de oaie, bulz cu cârnați de porc și vită, totul preparat aici în jurul stânei, cu mămăligă, smântână, balmoș, siropuri și dulcețuri de casă și multe alte. Toate sunt produse tradiționale și montane, servite la punctul gastronomic pe care l-am amenajat aici, în vârful muntelui. În ultimul timp se pune mare bază pe acest lucru, ca fiecare gospodărie să poată oferi turiștilor din mâncarea noastră tradițională, iar noi asta facem, mai ales că suntem pe Transalpina de 40 de ani, dinainte ca Transalpina să existe cu atât de mulți turiști. Sunt bucuroasă, că am avut nopți nedormite după ce s-a întâmplat în toamna anului trecut. În ultimele trei săptămâni doar eu și cei cu care am fost aici știm cât am muncit pentru a reface stâna. Nu mă așteptam să vină atât de multă lume la deschidere, dar așa îmi dau seama că oamenii sunt mulțumiți de ceea ce fac eu aici, în vârf de munte, și chiar și-au dorit ca să refac stâna din temelii pentru a ne putea reîntâlni în acest loc frumos”, a spus băcița Mărioara Băbu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here