Sprijin pentru un student eminent al Gorjului! Bani pentru a învăța la Paris!

3413

Unul dintre puținii tineri cu care Gorjul se poate mândri în ultimii ani ca performanțe intelectuale și cu care se va mai mândri și în anii următori, este din această vară student la Politehnica din Paris pentru a putea studia mai detaliat matematici aplicate.

E un domeniu complicat pentru cei mai mulți dintre noi, dar care pentru Tudor Păișanu nu reprezintă decât noi provocări. Ca să își poată urma visul de a studia la Paris tânărul gorjean are nevoie de bani cu care să achite costurile din capitala Franței. Cât timp a fost elev la liceul privat de matematică din București a primit o bursă specială din partea unității de învățământ, dar, acum, la Paris, lucrurile stau altfel. În vară, din cei peste 1200 de tineri care au aplicat de pe tot continentul doar 10% au fost admiși, iar printre ei a fost și tânărul de loc din Brănești. Tudor e conștient de lipsurile materiale, dar spune că asta l-a ambiționat mereu. În perioada liceului a creat pagini întregi cu probleme apărute în Gazeta Matematică, unele dintre ele nevăzând lumina tiparului pentru că erau extrem de complexe. Acum tânărul student e convins că va reuși să facă față exigențelor intelectuale de la Paris, doar că problemele materiale sunt mai greu de rezolvat pentru el. „E o facultate prestigioasă în toată lumea, la care în fiecare an sunt peste 1200 de aplicanți și din care doar 10% sunt admiși. Familia mea nu are o situație materială prea bună și de aceea am nevoie de ajutor pentru a putea suporta costurile cu facultatea. Partea de cazare și cheltuieli curente ajunge la 13.000 de euro annual, iar alte 12.000 de euro taxa de școlarizare. Pe parcursul celor trei ani costurile vor trece de 70.000 de euro. Trebuie să găsim de undeva acești bani pentru că eu nu am o altă alternativă. Matematica e drumul pe care mi l-am ales în viață și vreau să merg pe el până la final. De mic am vrut să fac cercetare în domeniul matematicii. E dificil să ajungi la un astfel de nivel, dar eu am o ambiție puternică și dorință de muncă și cred că voi reuși în cele din urmă”, spune Tudor. Tatăl său este un om simplu, de la țară, care se ocupă de creșterea vitelor.
Ca să facă rost de primii bani de care băiatul are nevoie a vândut deja o parte din animale și utilajele din gospodărie.
A încercat să vândă și un apartament la Filiași, dar cumpărătorii au întârziat să apară și, atunci, a început să sacrifice din mica fermă pe care a încropit-o în ultimii ani. „E foarte greu să susțin costurile de acolo. Eu am făcut tot ce a fost posibil ca să ajungă până la acest punct. O să încerc să îl ajut și de acum încolo, dar e tot mai dificil. Nici nu e posibil ca el să își ia un serviciu acolo pentru că cei de la facultate i-au și pus în vedere că nu va avea timp pentru așa ceva, având foarte mult de învățat. Ne-au și întrebat dacă facem față costurilor pentru că nu doreau probabil să ocupăm locul și apoi să îl abandonăm. Eu am scos la vânzare apartamentul din Filiași, dar încă nu am găsit un cumpărător. Am făcut alte sacrificii. Am vândut din animale, din utilajele agricole cu care am lucrat până acum pentru că nu am altă soluție. Renunț la tot ce am aici pentru a-l ajuta, deși cred că în România se poate găsi cineva care să ajute un băiat care poate realiza foarte multe lucruri în domeniul acesta”, spune tatăl lui Tudor. Până acum o singură fundație din București a decis să se implice într-o campanie de ajutorare a studentului gorjean. „Totulesteposibil” este alături de Tudor Păișanu, pe pagina de Facebook a tânărului fiind oferite detalii pentru cei care sunt interesați să îl ajute. „Triplu medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Matematică, Tudor Păișanu a fost admis în cadrul prestigioasei universități École Polytechnique (Paris). Doar 120 de studenți au reușit admiterea, din cei aprox. 1.200 de aplicanți. Urmarea cursurilor acestei instituții implică un efort financiar considerabil pentru familia lui modestă. Părinții lui Tudor sunt agricultori, iar veniturile lor nu pot acoperi costurile implicate. Pe 1 septembrie, Tudor trebuie să se prezinte la deschiderea anului universitar.
SUSȚINE UN MATEMATICIAN EMINENT! card: https://tinyurl.com/TUDOR-PAISANU cont: RO36BTRLRONCRT0386479601 cu mențiunea: TUDOR PĂIȘANU”, se arată pe pagina de socializare a tânărului gorjean.
Mama acestuia spune că a discutat cu sute și mii de reprezentanți de la companii private, oameni de afaceri, fundații și asociații, inclusiv politicieni din Gorj, dar în afară de câteva promisiuni nu a obținut nimic. „Am făcut scrisori către diverse instituții, companii, fundații, asociații, iar până acum una singură ne-a răspuns și a și demarat o campanie. E nevoie de foarte mulți bani, dar noi ne bucurăm și dacă cineva ajută cu o sumă mică. Orice contribuție a oricui este una binevenită și de aceea le mulțumim anticipat celor care vor ajuta. Cei care știu ce înseamnă eforturile pentru a deveni un mic geniu vor aprecia demersurile noastre. Tudor e foarte bine pregătit, pentru noi vor fi mai greu următorii trei ani. Dar sperăm să găsim semeni care să ne fie alături și cu care să ne putem bucura la finalul studiilor că am trecut cu bine peste această etapă”, spune mama viitorului matematician.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Hai politicienilor din Gorj, ce faceți, ce așteptați de nu săriți in ajutorul unui copil model? Vâlcene,Weber,Manta,Pecingina,Rujan, Miruță,Popescule,Românescul vicepreședinții de la Cj,viceprimarii,prefectul , subprefecții , secretari de stat de prin ministere ce înseamnă pentru fiecare din voi să dați cate 2000 de euro acestui tânăr ? La veniturile voastre lunare de 5-6 mii de euro este o nimica toată.Sa nu ziceți că acest tânăr nu se mai întoarce în țară, foarte bine, dar se va vorbii de Romania prin el.Alegerile sunt peste doi ani, așa că aveți timp să vă scoateți banii pentru plata unui loc favorabil pe liste, că doar știe toată lumea cum procedați. Deci , hai , nu vă mai scobiți in buzunare, aruncați ariciu și dații bani copilului.Cred că și șefii de la CEO,Artego,Aparegio,Minprest,Romcim și alte societăți comerciale ar trebui să-l ajute pe acest tânăr. Nu așteptați că sa dea pensionari și angajații cu salariul minim pe economie cate 2-3 euro, ar fi rușine! Hai, cine deschide lista?

Dă-i un răspuns lui Dan Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here