Staff-ul Alianței Electorale PSD-UNPR-PC s-a deplasat ieri în localitățile Mușetești, Bălănești și Crasna, acolo unde s-au desfășurat acțiuni de campanie și de susținere a candidatului Victor Ponta.
Vicepreședintele PSD Gorj, Bebe Ionică, vicepreședintele PSD Gorj, Alecu Drăgoi, Ovidiu Tomescu, membru PSD și alți militanți PSD, au stat de vorbă cu cetățenii, li s-a explicat programul și proiectele pe care Victor Ponta le are pentru România.
Totodată, s-au împărțit materiale electorale, iar oamenii și-au arătat sprijinul și respectul pe care îl au față de deputatul de Tg. Jiu, candidat la alegerile pentru Președinția României.
Reperele unui președinte util:
Construirea unei echipe (Preşedinte, Premier, Guvern, Parlament, Cetățeni) care să lucreze pentru aceleaşi obiective şi care să tragă România în aceeaşi direcţie europeană.
Dialog şi consultare cu societatea civilă pentru asumarea unui PACT de pace socială
Dialog cu toate forţele politice – PLAN NAŢIONAL DE DEZVOLTARE a României pentru următorii 20 de ani.
Revizuirea Constituţiei (în reperele proiectului susţinut de USL – preşedinte cu atribuţii clar delimitate; separaţie clară a puterilor executive; eliminarea abuzurilor permise în prezent, asigurarea independenţei justiţiei şi a consolidării statului de drept)
Reforma electorală (prin reducerea numărului de parlamentari şi revenirea la un sistem electoral corect)
Modernizarea administraţiei (pentru diminuarea aparatului birocratic şi eficientizarea administraţiei, la nivel central şi local).
M.P.