Am profitat de o portiță în vremea de acum pentru a parcurge un traseu ce mi-a rămas în minte încă de mai bine de trei decenii și jumătate când greșind autobuzul care trebuia să mă ducă la un prieten în loc să iau cursa ce ajungea la Baia de Fier pe drumul european şi se abătea, la intersecţie, am fost nevoit (mai bine zis am avut privilegiul) să parcurg pentru prima dată ruta pe sub munte sau „Drumul Voievozilor” cum un bătrân din autobuz mi-a spus în şoaptă că se numea.
Iată parcurgând (nu de la începutul drumului ci „furând startul” din dorinţa de a vedea ce este pe la Săcelu) mai bine zis alegând ruta Câmpu Mare – Săcelu – Crasna – Novaci – Baia de Fier – Cheile Galbenului –Peştera Muierilor. Drumul bun şi echipajele Poliţiei la datorie pe traseu au făcut ca distanţele să fie parcurse în siguranţă cu toate că vremea de iarnă a făcut să se strâmbe puţin mai ales la finalul drumului.
Mănăstirile Crasna, Icoana şi alte lăcaşe de cult de pe traseu se constituie în veritabile repere spirituale pentru cei ce doresc să asculte cuvântul Domnului în vecinătatea cetăţii de piatră a Parângului. Drumul parcurge cea mai frumoasă porţiune a Gorjului submontan cu peisaje care chiar te lasă „cu gura căscată”. Păcat (şi iarăşi ajungem la lipsa de respect şi civilizaţie a unora faţă de tot ce este frumos) că pe parcursul acestui Drum al Voievozilor (dacă am reţinut eu bine din spusele moşului) întâlnim şi locuri unde rezidurile sunt aruncate direct pe marginea drumului ori în punctele de popas amenajate.
Părerea mea este că anumiţi locuitori din zona îşi aruncă deşeurile în acele locuri şi este păcat pentru că în contrast cu frumuseţea drumului submontan acele locuri sunt ca nişte cicatrice inestetice ce urâţesc întreaga zonă.
Dar haideţi să nu ne mâhnim aşa dintr-o data şi să ne continuăm periplul pe drumul de sub munte până la finalul propus adică ţinutul băieşilor gorjeni.
Din Novaci şi până la Baia de Fier parcurgem porţiuni unde suntem parcă în avion şi vedem satele înşirate pe o hartă ca peste puţin timp să ne aflăm în vale şi să vedem şoseaua pe sus ca un fir de aţă. De la Cernădie încolo vremea „se strâmbă” şi se pare că la finalul periplului nostru vom avea o vreme capricioasă.
Nu trecem de centrul „Băii” că vedem Cheile Galbenului parcă fumegând. O ceaţă coborâtă pe chei dă locului o atmosferă aproape ireală. Iar ca natura iarăşi să ne lase „ca la dentist” de la jumătatea cheilor începe să fulguiască parcarea şi platoul de la intrarea în peşteră fiind căptuşit cu zăpadă peste cea existentă şi unde trebuia să fi atent pe unde calci să „nu dai în nas”. La final chiar dacă este extrasezon iar grosul activităţilor sunt încă pe pârtiile de schi să nu ne temem de o tură prin ţinutul Jiului de Sus chiar dacă vremea nu este cea mai bună. Şi dacă putem să semnalăm autorităţilor competente încălcările normelor de civilizaţie şi a poluării mediului ambiental. Numai aşa vom ajunge şi noi (cât mai curând sper eu) la standardele ţărilor cu un înalt grad de civilizaţie pe care sunt sigur că și cei mai mulţi şi-l doresc.
Iar ca să nu încheiem pesimist haideţi să prezentăm cititorilor noştri câteva particularităţi ale Peşterii Muierilor prima cavitate electrificată din ţară şi printre foarte puţinele chiar din Europa unde este prezent un compus ce se formează în întunericul vesnic al Lumii lui Hades: dahlitul. Formaţiunile pe bază de dahlit sunt extrem de rare în mediul cavernicol cu toate că fosfaţii se găsesc relativ uşor în subteran.
Din punct de vedere chimic acesta se prezintă sub formă de fosfat de calciu hidratat și este poziţionat de regulă în galeriile inferioare ale peşterii unde ajunge în opinia specialiştilor datorită infiltraţiilor uneori datorită acestui fenomen fiind întâlnite și pelicule fine de oxizi de mangan ori fier. În Peştera Muierilor procesul de formare a speleotemelor de dahlit a fost descris pentru prima dată în anul 1975 de G. Diaconu.
Mugurel PETRESCU
