Spovedania unui lider

491

marin pescaruMarian Pescaru este unul dintre cei mai vechi lideri sindicali din bazinul carbonifer al Văii Motrului, deşi nu a avut niciodată un sindicat prea mare de condus.

Acum, sindicatul de la ECF Motru numără 170 de membri, şi este pregătit pentru fuziune cu sindicatele de profil dar şi cu marile sindicate care vor intra în componenţa viitoarei societăţi naţionale SC ELECTRICA SA, o societate care are termen de punere în scenă chiar ultima zi a acestui an, dacă toate părţile componente vor ajunge la o înţelegere.

Din când în când, datorită reformei din minerit şi din servicii, liderul Pescaru devine mecanic de locomotivă, deşi calificarea lui este de revizor tehnic în domeniul securităţii circulaţiei pe căile ferate. Marian Pescaru spune că a făcut şcoala pe bune şi că nu îi face rău să mai conducă vreo locomotivă, pentru că: „Locomotivele se conduc mai uşor decât oamenii, aceştia sunt schimbători şi întotdeauna fără macaz. Mai rău este când politica schimbă tot timpul oamenii din administraţie. Acum, la cârma unităţii noastre este Nicolae Giuran, şi pot să spun că este un om deosebit, dar mă tem că schimbările de macaz politic vor opera alte schimbări cât de curând.” Pescaru se referea la buna relaţie a lui Nicolae Giuran cu Ion Ruşeţ, amândoi având vechi state de lucru în bazinul carbonifer al Jilţului, altădată copilul de suflet al fratelui mai mare din Motru iar acum cu performanţe mult peste nivelul acestuia. La rândul lui, Ruşeţ îl preţuieşte pe Giuran şi, desigur, nu va ezita să îi ofere o misiune mai grea în destinul cărbunelui din Gorj. Ce va fi vom vedea, dar cu siguranţă vom trece din când în când pe la Marian Pescaru ca să vedem dacă i se împlinesc visele, între care şi reabilitarea comercializării cărbunelui de la Cariera Roşiuţa şi de la Cariera Lupoaia.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here