Sportivii calificaţi la JO vor fi vaccinaţi

983

Ministerul Tineretului și Sportului a anunţat, miercuri, că sportivii din loturile naționale și olimpice, precum și cei calificați individual la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar și membrii staff-ului acestora, vor fi vaccinați în etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, cea care include populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. ,,Această măsură a fost aprobată în cadrul ședinței de guvern de astăzi și vine ca urmare a necesității ca evenimentele sportive din acest an, cel mai important fiind reprezentat de Jocurile Olimpice, dar și pregătirea sportivilor în vederea participării la acestea, să se desfășoare cu riscuri minime din punct de vedere al securității sanitare”, s-a scris pe pagina de facebook a Ministerului Tineretului şi Sportului. Vestea a venit la câteva ore după ce ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, s-a vaccinat. ,,În calitate de ministru al Tineretului și Sportului, dar și de sportiv, îi încurajez pe toți cetățenii, tineri și sportivi, dar nu numai, să se înregistreze pentru vaccinare și să se imunizeze, imediat ce vor avea această ocazie, să îi îndemne pe cei apropiați să facă același lucru, dar și să conștientizeze importanța acestui gest, mai ales pentru categoriile cele mai vulnerabile ale populației: vârstnici și bolnavi cronici. Trebuie să fim responsabili pentru noi înșine, pentru cei din jurul nostru, să transformăm anul 2021 într-unul al speranței, al revenirii la normalitate. Putem învinge pandemia, dacă suntem uniți, dacă suntem mai atenți la sănătatea noastră în general. Să fim atenți la modul în care ne alimentăm, să facem mișcare, să căutăm să avem o formă fizică și mentală cât mai bună, astfel încât orice impas medical să fie, pe viitor, mai ușor de depășit”, a declarat Novak. Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, amânate din cauza pandemiei de coronavirus, se vor desfăşura între 23 iulie şi 8 august 2021.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here