Sponoche reia după propriile reguli concursul penal de la SJU

718

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă(SJU) Târgu-Jiu, Marius Sponoche, a deblocat concursul de angajare, stopat anul trecut de către anchetatori. Este vorba despre concursul pentru câteva posturi de asistenţi şi infirmiere care s-a lăsat cu reţinerea a două salariate ale unităţii medicale, acuzate că a fi luat şpagă pentru a aranja angajările pe posturile în cauză. Acum, Sponoche a deblocat parţial concursul, punând la bătaie doar două posturi de asistent medical, dar, deşi nu a anulat procedura veche de angajare şi-a permis să impună propriile criterii de concurs.

Angajările din decembrie 2012-ianuarie 2013 de la SJU Târgu-Jiu, care au ajuns sub lupa procurorilor care au şi reţinut atunci două salariate pe motiv că au luat şpagă de la candidaţi, au fost blocate la scurt timp de la producerea scandalului. A trecut însă mai bine de un an de zile, şi noul manager al SJU, Marius Sponoche, a decis să deblocheze concursul parţial, adică să scoată iar la mezat doar două posturi de asistenţi debutanţi la Secţia Balneofizioterapie-Laboratorul Medicină Fizică şi Balenologie. Sponoche, care a fost acuzat de două asistente de la Spitalul Sadu că le-a promis transferul la SJU, impune însă regulile sale pentru concurs, deşi nu a anulat regulile primului concurs suspendat de anchetatori.

Asistent debutant în loc de asistent medical principal
Mai precis, Sponoche, având probabil posturile cu dedidaţie, modifică postul de asistent medical principal, scos la concurs în 2012, în asistent medical debutant. Mai mult, modifică taxa de înscriere la concurs, care era de 50 de lei, şi o majorează la 100 de lei.
Şocaţi de shimbări au fost chiar candidaţii care se prezentaseră la înscrierea la concurs şi în 2012 şi s-au prezentat şi acum. Au văzut însă schimbările neexplicate, iar urmare a celor întâmplate la precedentul examen care nu s-a mai organizat, au dubii că şi cel care va avea loc pe 27 martie va fi unul viciat. Înscrierile la concurs se fac până pe 20 martie. Contactat telefonic, Marius Sponoche nu a răspuns pentru a explica de ce nu a anulat condiţiile de participare la concursul suspendat, stabilind noi condiţii de examen pentru acelaşi concurs.
Anamaria Stoica

2 COMENTARII

  1. Bai ion zis Sponoche,crezi ca toti sunt marionete si carpe ca tine sa faca lucruri la comanda?Bai ciobane,a ras tot judetul cand iti dadea Manu peste nas la conferinta de presa si te dirija ce sa spui datr mai ales ce sa nu spui,ca pe un prostanac.Nici la o conferinta de presa nu poti participa fara doua muieri care sa iti schimbe scutecele.Lasa in pace jurnalistii adevarati!

  2. Deci, sa intelegem xa nu mai are voie nimeni sa se angajeze din cauza concursului din 2012? Dupa cate stiu eu posturile de atunci erau cu dedicatie, sa va fie rusine. Articol comandat de fosta directoare Caliman

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here