Spitalul Turceni, în criză de psihiatru şi ginecolog

470

SPITAL ORAS TURCENIConducerea Spitalului Orăşenesc Turceni continuă să facă demersurile necesare pentru angajarea unui medic psihiatru cu normă întreagă. De altfel, la această unitate spitalicească este mare nevoie şi de un medic specialist ginecolog.

Aşa-zisa reformă în sănătate a actualilor guvernanţi, creează numai probleme atât în rândul pacienţilor, cât şi pentru managerii de spitale. Blocarea angajărilor în sistem face tot mai dificil de realizat actul medical. Lipsa medicilor la anumite secţii îngreunează activitatea spitalului şi îi nemulţumeşte pe bolnavi.

Psihiatrul, mai mult decât necesar la Turceni

Spitalul Orăşenesc Turceni este renumit pentru secţia de Psihiatrie. Acolo sunt foarte mulţi pacienţi internaţi, situaţia devenind de-a dreptul dificilă. Necesitatea angajării unui nou medic psihiatru este cu atât mai mare. Conducerea unităţii spitaliceşti a făcut demersurile necesare scoaterii din nou la concurs a acestui post, însă mai are de aşteptat, după cum i s-a transmis de la Capitală. „Se pare că ar mai fi de repartizat cadre medicale de la spitalele reprofilate şi ni s-a transmis să mai aşteptăm. Noi avem doi medici psihiatri cu jumătate de normă, dar avem mare nevoie şi de unul cu normă întreagă. Este mai mult decât necesar acest medic, pentru că avem foarte multe cazuri, spre exemplu astăzi sunt 138 de pacienţi la psihiatrie”, a explicat Mihaela Ceană, managerul Spitalului Orăşenesc Turceni. Secţia de Psihiatrie Cronici din cadrul Spitalului Orăşenesc Turceni are o capacitate de 100 de paturi. În ciuda acestui număr mare de locuri pentru bolnavii cu afecţiuni psihiatrice, secţia de la Turceni este mereu supra-aglomerată. Această situaţie se datorează şi faptului că Spitalul Orăşenesc Turceni este singurul din zonă care are competenţe în tratarea bolnavilor psihici cronici.

Se caută soluţii pentru angajarea unui ginecolog

Şi la compartimentul Obstetrică – Ginecologie al Spitalului Orăşenesc Turceni este mare nevoie de un medic specialist ginecolog. „Doamna doctor ginecolog care lucra la noi şi-a depus o cerere de încetare a raporturilor de serviciu. Acum nu mai avem decât un medic şi am reuşit să mai aducem unul care face numai gărzi. Automat postul doamnei doctor a fost blocat de Minister şi nu-l pot scoate la concurs. Totuşi încerc să găsesc o formulă pentru a aduce un medic pe acest post. Voi merge la Bucureşti şi voi încerca să rezolv cumva această situaţie”, a afirmat Mihaela Ceană, managerul Spitalului Orăşenesc Turceni. Deşi compartimentul Obstetrică – Ginecologie de la Spitalul Orăşenesc Turceni dispune de doar 13 paturi, acolo sunt şi câteva zeci de naşteri pe lună, plus alte cazuri ce necesită internare. „Au fost şi 80 de naşteri într-o lună; vin paciente şi de la Craiova şi de la Severin şi de la Târgu-Jiu”, adaugă directoarea spitalului din Turceni. Prin urmare, la Spitalul Orăşenesc Turceni este nevoie de angajarea unui medic specialist pentru compartimentul Obstetrică – Ginecologie. La fel şi la Psihiatrie, unde numărul mare al pacienţilor suprasolicită cadrele medicale existente acum.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here