Spitalul Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești, în căutare de medici

578

Nouă posturi de medic au fost scoase la concurs de către conducerea Spitalului Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești, cinci dintre acestea fiind pentru rezidenți. Se caută specialiști pentru Medicină Internă, Obstetrică Ginecologie şi Laboratorul de Radiologie, Oftalmologie, ORL, Ortopedie-Traumatologie, Neonatologie și Pediatrie.

 

Spitalul Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești a angajat, în ultimii ani, un număr impresionant de medici. Cu toate acestea, unii dintre ei au ales să părăsească unitatea și să profeseze fie la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, fie la spitale din alte județe. Astfel, conducerea Spitalului Târgu-Cărbunești a decis să scoată la concurs posturile de medic vacante, sau care urmează să se vacanteze.

Nouă posturi de medic, scoase la concurs
Spitalul Orăşenesc de Urgenţă din Târgu-Cărbuneşti are nevoie urgentă de medici pe specialități precum: Medicină Internă, Obstetrică Ginecologie şi Laboratorul de Radiologie, Oftalmologie, ORL, Ortopedie-Traumatologie, Neonatologie și Pediatrie.

Candidații se pot înscrie până pe data de 23 septembrie, taxa de participare la concurs fiind de 150 de lei, sumă care se achită la casieria unității.

Bibliografia și tematica de concurs se pot obține de la Biroul RUNOS și de pe site-ul Ministerului Sănătății.

Relații suplimentare privind concursul organizat pentru ocuparea posturilor de medic vacante se pot obține de la Biroul RUNOS al Spitalului Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești, telefon: 0253/378165.
Minodora Sucea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here