Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari are o asociaţie nonprofit

105

calotescu spital rovinariLa iniţiativa managerului Robert Calotescu, cadrele medicale ale Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari au fondat o asociaţie nonprofit. Asociaţia Sănătatea Spital Rovinari a fost recent înfiinţată, la ora actuală ea fiind perfect funcţională. Ea are drept scop susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a activităţii medicale în interesul pacienţilor unităţii sanitare din Rovinari.

Asociaţia Sănătatea Spital Rovinari este de drept privat, nonguvernamentală, nonprofit şi apolitică. Sediul acesteia este în Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan”, iar activitatea desfăşurată este la nivel local. Contul bancar (IBAN) al Asociaţiei este RO54CECEGJ0530RON0559961, iar codul de identitate fiscală este 29218276. Asociaţia este constituită pe o perioadă de timp nelimitată şi, conform statutului său, ea se poate asocia cu alte asociaţii profesionale, naţionale şi internaţionale, care desfăşoară activităţi ce interesează asociaţia.

Atragerea de fonduri, în atenţia conducerii spitalului

Asociaţia „Sănătatea Spital Rovinari” a fost fondată la iniţiativa managerului Robert Calotescu, el fiind şi cel care a realizat toate formalităţile pentru înfiinţarea acesteia. Toate eforturile sale au fost făcute în vederea atingerii scopului asociaţiei, care este susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a activităţii medicale, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene, în interesul pacienţilor internaţi în Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan”. „Această asociaţie îşi mai propune şi identificarea, mobilizarea şi valorificarea resurselor necesare susţinerii activităţii medicale pentru dotarea cu aparatură medicală a secţiilor şi compartimentelor spitalului. De asemenea, Asociaţia „Sănătatea Spital Rovinari” are drept scop şi susţinerea activităţii Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari prin atragerea de fonduri şi derularea de programe în acest sens, îmbunătăţirea calităţii actului medical şi creşterea gradului de satisfacţie a pacientului faţă de activitatea spitalului”, explica managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari.

Obiectivele Asociaţiei „Sănătatea Spital Rovinari”

Pentru realizarea scopurilor propuse, Asociaţia „Sănătatea Spital Rovinari” trebuie să urmărească îndeplinirea unor obiective. Printre acestea se numără: schimbul de informaţii în domeniul medical, cu organizaţii similare din ţară şi din străinătate; editarea şi tipărirea de materiale şi publicaţii; organizarea de simpozioane şi acţiuni cu teme diverse şi participarea la acţiuni organizate de către asociaţii similare, atât din ţară, cât şi din străinătate; achiziţionarea de echipamente şi aparaturi medicale necesare pentru desfăşurarea activităţii medicale. Un alt obiectiv al asociaţiei este şi atragerea şi utilizarea de surse de finanţare şi resurse sub formă de subvenţii, contribuţii, cotizaţii, sponsorizări, finanţări pe bază de proiecte cu surse de finanţare interne şi externe; promovarea şi îmbunătăţirea actului medical şi altele. Mai trebuie spus faptul că, deşi Asociaţia „Sănătatea Spital Rovinari” a fost fondată de către cadrele mediale ale Spitalului „Sfântul Ştefan”, pot deveni membri nefondatori ai săi, persoanele fizice sau juridice care îşi exprimă acordul cu prevederile statutului asociaţiei, pe care se obligă să-l respecte întocmai. Totodată, aceştia trebuie să participe la acţiunile organizate de către asociaţie în scopul realizării obiectivelor propuse.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here