Spitalul Novaci se dotează cu aparatură în valoare de 4.950.000 euro

614

Conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci a reuşit să găsească soluţii pentru identificarea de resurse financiare în vederea achiziţionării de aparatură medicală de ultimă generaţie. Astfel, în următorii patru ani vor ajunge la această unitate aparate medicale în valoare de 4.950.000 euro, fără TVA. Până la sfârşitul acestui an vor intra în dotarea spitalului un Computer Tomograf (CT) şi aparatură pentru Ortopedie.

Emil Grigore, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci, dovedeşte că promisiunile devin fapte, dacă există voinţă. Astfel, întrucât şi-a dorit ca unitatea sanitară pe care o conduce să deţină toate dotările necesare în vederea derulării unui act medical de calitate, managerul a făcut demersurile necesare pentru achiziţionarea de aparatură medicală. Achiziţia se face online, în şapte tranşe, pe o perioadă de patru ani. Valoarea totală se ridică la aproape cinci milioane de lei. „Vom achiziţiona aparatură medicală pentru întreg spitalul, fondurile provenind de la Ministerul Sănătăţii – 85%, diferenţa fiind contribuţie proprie. Achiziţia o facem online, procedura fiind deja demarată. Vor fi şapte loturi, după cum urmează: lotul I – echipamente medicale Bloc Operator; lotul II – echipamente medicale ATI; lotul III – echipamente medicale Imagistică şi Diagnostic; lotul IV – echipamente medicale Laborator; lotul V – echipamente medicale Recuperare medicală Fizică şi Diagnostic; lotul VI- Ortopedie şi lotul VII – ORL. În total, valoarea echipamentelor se ridică la 4.950.000 euro fără TVA”, a declarat Emil Grigore, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.

CT la Novaci, până la sfârşitul anului
Până la sfârşitul acestui an vor intra în dotarea spitalului un Computer Tomograf (CT) şi aparatură pentru Ortopedie. „În următoarele luni vrem să avem deja CT-ul şi aparatura pentru Ortopedie, pentru că vrem să fim pregătiţi corespunzător pentru sezonul rece, când creşte numărul persoanelor ce ajung la noi din staţiunea Rânca”, menţionează managerul Emil Grigore.
Spitalul Orăşenesc Novaci este spital general, care asigură asistenţa medicală a unui număr de aproximativ 63.000 de locuitori din oraşul Novaci, staţiunea Rânca şi şapte comune arondate: Alimpeşti, Baia de Fier, Bengeşti Ciocadia, Bumbeşti-Piţic, Crasna, Polovragi, Roşia de Amaradia.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here