Spitalul Novaci, luat cu asalt de pacienţii din alte judeţe

365

Numărul mare de turişti care vin în staţiunea Rânca din toate colţurile ţării şi accidentele în care au fost implicaţi unii dintre aceştia au condus la o creştere a pacienţilor internaţi la Spitalul Orăşenesc Novaci. Ceea ce i-a pus în dificultate pe reprezentanţii unităţii spitaliceşti au fost pacienţii din alte judeţe, care au necesitat internare, dar nu aveau asupra lor actele de identitate.

În ultimele zile, medicii de la Spitalul Orăşenesc Novaci au fost mult mai solicitaţi decât în mod obişnuit. Adresabilitatea a fost foarte mare, cazuistica la fel, însă cele mai mari probleme le-au impus pacienţii domiciliaţi în ale judeţe, care nu aveau asupra lor acte de identitate. „În ultima perioadă am avut foarte multe cazuri. O adresabilitate mare şi o cazuistică diversă şi mulţi pacienţi care au necesitat internare. Problema a fost că unii nu aveau acte la ei şi trebuie să aşteptăm să ne trimită documentele pentru a putea deconta serviciile medicale pe care le-am acordat”, a explicat Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.

Secţia Pediatrie, plină ochi
La ora actuală, Secţia Pediatrie a Spitalului Orăşenesc Novaci este plină ochi. Micii pacienţi au ajuns pe mâna medicilor din cauza toxiinfecţiilor alimentare, dar şi virozelor. „Avem Pediatria plină, cele mai multe cazuri din ultima perioadă fiind toxiinfecţii alimentare. Avem şi mulţi copii cu viroze, însă predominante sunt toxiinfecţiile. De asemenea, mulţi dintre aceşti copii au fost aduşi din Rânca, fiind din alte judeţe, cum ar fi Piteşti (Argeş), Hunedoara, sau chiar Bucureşti. Cazurile care nu s-au putut rezolva în Ambulatoriu au fost automat internate”, a precizat Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci. Trebuie precizat faptul că medicii novăceni s-au ocupat de fiecare caz în parte, acordând îngrijirile ce se impuneau. De regulă, în această perioadă a anului ei sunt puşi în situaţia de a răspunde mai multor solicitări venite de la turiştii din staţiunea montană Rânca. Din fericire, Spitalul Orăşenesc Novaci dispune atât de medicamente, cât şi de materiale sanitare, astfel încât fiecare pacient este tratat aşa cum se cuvine, nefiind necesar transferul niciunui bolnav la o altă unitate sanitară.
Minodora Sucea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here