Spitalul Novaci are un nou director medical

552

Începând cu data de 1 decembrie, Spitalul Orăşenesc Novaci are un nou director medical. Este vorba despre pediatra Bianca Lavinia Tănase. Ea va asigura interimatul pe acest post, după plecarea anestezistului Vitalie Moroşanu. La începutul anului viitor postul de director medical va fi scos la concurs.

Vitalie Moroşanu, fostul director medical al Spitalului Orăşenesc Novaci a ales să părăsească unitate şi, implicit şi postul de conducere pe care-l ocupa. De la 1 decembrie, noul director medical al spitalului din Novaci este Bianca Tănase. „Începând cu data de 1 decembrie avem un nou director medical. Este vorba despre doamna doctor Bianca Tănase, medic primar pediatru. Dumneaei este director medical interimar şi prin ianuarie sau februarie vom organiza concurs pentru ocuparea acestui post”, a confirmat Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci. Potrivit aceleiaşi surse, Vitalie Moroşanu încă mai lucrează la acest spital, dar are doar jumătate de normă. „Doctorul Moroşanu a plecat de la noi, dar continuă să lucreze cu jumătate de normă şi face şi gărzi. Sperăm să găsim un anestezist cu normă întreagă într-un timp cât mai scurt”, menţionează managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here