Spitalul Motru aşteaptă acreditarea laboratorului

405

spital motruConducerea Spitalului Municipal Motru aşteaptă acreditarea pentru Laborator. Specialiştii care se vor ocupa de acreditarea laboratorului acestei unităţi, vor ajunge la Motru în luna iulie.

Managerul Spitalului Municipal Motru susţine că are deja pregătită documentaţia necesară acreditării Laboratorului. Cu toate acestea, Camelia Khraibani nu neagă faptul că are unele emoţii, întrucât specialiştii care se ocupă de acreditare sunt extrem de exigenţi, legându-se de orice amănunt. „Aşteptăm acreditarea pentru laborator. În iulie trebuie să vină. Avem toată documentaţia, dar am înţeles că se leagă de orice detaliu şi, din acest punct de vedere, am ceva emoţii, deşi nu cred că vor fi probleme”, a mărturisit Camelia Khraibani, managerul Spitalului Municipal Motru. La ora actuală, activitatea Laboratorului Spitalului Motru este asigurată de un medic cu jumătate de normă, venit de la Spitalul Bumbeşti-Jiu, celălalt cadru medical al Laboratorului Spitalului Municipal Motru aflându-se în concediu medical.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here