Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a primit, ieri, prima sa sponsorizare, de la intrarea țării în stare de urgență. Este vorba de 10.000 de lei care au fost depuși, luni, la casieria unității medicale de către primarul comunei Scoarța, Ion Stamatoiu.
Edilul local a fost cel care a convins Asociația Proprietarilor de Păduri ,,Stejarul Budieni” din localitate să doneze acești bani spitalului, din fondul de urgență al structurii din care fac parte aproape 100 de membri, primarul Stamatoiu fiind unul dintre aceștia.
,,Am luat legătura cu cei din conducerea spitalului, iar ieri am depus la casieria unității cei 10.000 de lei, donația asociației din Scoarța. Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea materialelor sanitare pentru personalul unității, dar și pentru dezinfectanți. Mi s-a spus că aceasta a fost prima și unica sponsorizare primită de SJU Târgu-Jiu”, a declarat primarul Stamatoiu.
Edilul local spune că gestul celor de la asociația din Scoarța de a oferi bani pentru unitatea medicală din Târgu-Jiu poate fi urmat și de alte structuri similare, asta deoarece unitatea sanitară din municipiu are nevoie, acum, de orice ajutor.