Spitalul Judeţean strânge bani pentru aparatură, dintr-un campionat de fotbal

345

spital 700Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu caută soluţii pentru a strânge banii necesari achiziţionării de aparatură medicală. Astfel, prin Asociaţia Medico-Socială, care este ONG-ul spitalului, se organizează un campionat de fotbal care are drept scop strângerea de fonduri. Reprezentanţii SJU Târgu-Jiu speră să apară cât mai mulţi sponsori.

Sâmbătă, 24 iunie, la Târgu-Jiu se va derula prima ediţie a Campionatului de fotbal „Sport şi Sănătate” Târgu-Jiu. În competiţie intră 12 echipe, scopul întrecerii sportive fiind acela de a strânge fonduri care vor fi investite în aparatură medicală. Iniţiativa organizării campionatului i-a aparţinut lui Dumitru Vienescu, directorul economic al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Aceasta a declarat: „Campionatul de fotbal „Sport şi Sănătate” este organizat de Asociaţia Medico – Socială a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, adică ONG-ul unităţii. Meciurile se desfăşoară sâmbătă, 24 iunie, în intervalul orar 08:00-17:00. În prima ediţie a campionatului intră 12 echipe ale următoarelor instituţii: Primăria Târgu-Jiu, Primăria Runcu, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Mass-Media, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, Artego, Spitalul Judeţean de Urgenţă, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Consiliul Judeţean, Jandarmeria şi Succes”.

Strângere de fonduri pentru aparatură medicală

Scopul campionatului de fotbal „Sport şi Sănătate” Târgu-Jiu este de a strânge fonduri pentru achiziţionarea de aparatură medicală. Organizatorii speră să se acumuleze o sumă de bani cât mai mare şi îşi doresc să apară mulţi sponsori. „Campionatul de fotbal a fost gândit pentru a face rost de bani pentru achiziţionarea de aparatură medicală. Ne dorim să apară cât mai mulţi sponsori”, precizează Dumitru Vienescu, directorul economic al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi iniţiatorul campionatului de fotbal „Sport şi Sănătate” Târgu-Jiu.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here