Descentralizarea ca demers politic, se ştie că urmăreşte aducerea actului decizional cât mai aproape de interesele cetăţeanului. În vară, când această măsură s-a implementat şi în Gorj, vânzoleala de prin spitale credeai că într-adevăr va schimba ceva cu adevărat faţă de ce era.
Din păcate, vorba franţuzului, şi de data aceasta s-au mişcat “munţii”, dar cum vedem, s-a născut tot un “şoarece”. Pentru că dincolo de lărgirea conducerilor din spitale cu atragerea şi altor, să le zicem “reprezentanţi”, foarte puţine lucruri s-au schimbat, reluându-se vechiul “refren” al lipsei de personal şi nivelul scăzut de la an la an, în cazul alocaţiilor bugetare afectate sănătăţii publice. Sigur că şi una şi alta dintre aceste neajunsuri îşi au efectul lor. Numai că în perioade grele cum este cea pe care o străbate toată planeta în prezent, te-ai fi aşteptat şi la nişte măsuri pertinente întreprinse cu posibilităţile existente, cu alt simţ al răspunderii. Pentru că nu din lipsa banilor sau a personalului medical de pildă, toată vara în saloanele de reanimare din Spitalul 700 te-au mâncat ţânţarii ca pe marginea unei bălţi, ori au stat nereparate cu săptămânile şi chiar lunile, aparatele de aer condiţionat? Nu din lipsa banilor în saloanele de chirurgie tensiometrele nu au stetoscoape, putându-se lua doar valorile tensiunii mari, sau la Secţia de boli infecţioase grupurile sanitare nu sunt defel încălzite, întrucât condiţiile din această importantă secţie, dată fiind situaţia că tratează totuşi nişte boli transmilibile, normal că impunea la modul prioritar o altă ordine a folosirii alocaţiilor bugetare etc. Nu din lipsa banilor şi a personalului asistenţa cardiologică în cazul locaţiilor de la Pasarelă şi pe Tudor Vladimirescu, este ca şi absentă, bolnavii chiar şi fiind imobilizaţi la pat, sunt duşi cu salvările la Spitalul 700? Nu din lipsa banilor şi a personalului medical de specialitate, Secţia de Psihiatrie este ţinută de-o veşnicie lângă cea de boli infecţioase şi dermatologie şi oncologie? Chiar nu se ştie nici la ora actuală că între Neurologie şi Psihiatrie “înrudirea” în multe privinţe se intercondiţionează? Sau, cum e de absent, nimeni nu s-a gândit că neurologia are şi nişte tangenţe medicale cu balneologia şi fizioterapia şi respectiv tratamentele recuperatorii, în general, ce includ firesc masajele manuale şi cu aparate speciale, acupunctura şi de ce nu, hemeopatia şi alte proceduri cărora astăzi li se spun “neconvenţionale”? Câţi bani îţi sunt necesari, ca cel puţin pe partea soarelui, toate saloanele să dispună de jaluzele adecvate? Câte aparate de aer condiţionat sunt necesare într-un spital, ca vara să nu suferiţi de căldură, iar după septembrie, până se dă drumul la căldură în spitale, bolnavii să nu contacteze multe răceli? Te costă prea mult ca locaţiile de la Pasarelă şi Tudor Vladimirescu să fie dotate cu minimum de investigaţii cardiologice? De ce medicii cardiologi (sau de alte profiluri), să considere drept o “corvoadă” deplasarea la cerere în aceste locaţii? Cum adică, ţii balneologia şi fizioterapia pe Tudor Vladimirescu, unde nu este nici un compartiment neurologic, iar medicala nu are decât o secţie? Se ştie că locaţia de la Pasarelă va fi până la urmă demolată, dar până atunci, normal că trebuiesc îndreptate nişte atenţii şi acolo, întrucât e vorba nu doar de nişte oameni suferinzi, ci şi nişte boli importante şi ele, pe lângă faptul că printre acestea cum ştim, se află şi unele tranmisibile şi cu multă încărcătură socială cum este cazul bolilor venerice?
Evident că sunt greutăţi, atât în privinţa banilor, cât şi a schemelor de personal, care sunt de la o vreme cam tot “blocate”. De asemenea că odată cu intrarea în Uniunea Europeană, piaţa muncii s-a lărgit, fapt ce implică serioase greutăţi ţărilor mai sărace, cum este şi România. Deci firesc că “mai binele rămâne un duşman de moarte al binelui” în actuala situaţie a ţării, inclusiv în sănătate. Nu cred însă – ca să mă explic cu un caz cunoscut nemijlocit – că profesorul Arsenie când, cum era şi atunci obiceiul peşcheşului, am vrut să-i dau un plic cu nişte bani (aveam soţia internată şi urma să fie operată), nu m-a refuzat, dar stupoare, mi-a arătat o urnă unde să-i depun, zicând că vrea să dezvolte o anexă a blocului operator din Clinică. Mă-ntreb: chiar acest mare om şi specialist, nu putea să-şi caute un loc de muncă în străinătate, deoarece pentru el, bineînţeles, nu era o problemă să ajungă acolo?!
N-am să pun acum în discuţie ce se întâmplă astăzi în România, când cuvântul “patriot” a început să devină “subersiv”. M-am întrebat însă, dacă profesorul Aresenie nu mai avea ce face cu banii? Şi răspunsul acesta mi-a fost dat să-l văd “pe viu”, nu la el acasă, ci la mâna sa dreaptă, care pe atunci era profesoara de mai târziu, Ionescu, deoarece când m-am dus la dânsa în acelaşi scop, m-a întâmpinat în prag o gospodină obişnuită care, cum era îmbrăcată adecvat unei bucătării, am întrebat-o neinspirat, fireşte, dacă doamna doctor este acasă. Familia doctorilor (profesorilor) Ionescu stătea, pe atunci, undeva de la Spitalul Central în jos, spre periferie, într-o casă fără etaj cu nimic deosebit faţă de cele din jur…
Indubitabil că n-aş dori ca şi azi marii noştri specialişti să trăiască precum familia profesorilor – doctorilor Ionescu, deşi cinstit vorbim, cei din multe alte domenii ale ştiinţei o duc şi acum foarte greu. Însă, când stai tu medic să te mănânce ţânţarii în salon, ca pe un pescar în marginea bălţii, şi evident ştii totuşi că în jurul tău nu odată, “atenţiile” sunt la vezeală (poate am ales cazurile cele mai puţin “bănoase”!) chiar e prea de tot să nu oblige pe nimeni să mai renunţe la ce nu li se cuvine, completându-se cel puţin nimicuri, cum o plasă în geam sau mă rog, cumpărarea unui stetoscop, etc! Adică facem liste întregi pacienţilor internaţi cu medicamentele, mănuşile, perfuzoarele, etc. etc, care le sunt de folos în tratamentul din spital, dar oare aceşti oameni chiar trebuie să cumpere totul, inclusiv “salariul” celor care-i îngrijesc? Pentru ce mai plătesc atunci aceşti oameni asigurările sociale din veniturile lor, dacă le-a rămas deocamdată pe “gratis” doar patul, lenjeria din spital (uneori o aduce şi pe aceasta de acasă) şi respectiv, acea mâncare sub calorică, care dacă n-ai completa-o pe cont propriu, şi sănătos să ajungi pe targă când stai internat un timp îndelungat. Sau: de ce în secţiile de reanimare se fac eforturi pentru menţinerea totuşi a unui personal, cât de cât adecvat, dacă de acolo pleacă oamenii cu escare infectate, ajungându-se să moară acasă?!
Categoric adevărul niciodată n-a fost totdeauna plăcut. Sunt, cum ştim cu toţii, greutăţi implicate Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, şi pentru că-şi desfăşoară activitatea în trei locaţii diferite, cu o distanţă între ele. Că sunt necazuri şi cu blocările de scheme şi “voga” din prezent ce a cuprins toate nivelele salariale din ţară cu posibilitatea căutării unui loc de muncă în toată Europa şi toată lumea. Dar să fim realişti: încă se mai pot face multe lucruri bune şi-n Gorjul nostru, inclusiv în cazul spitalelor târgujiene şi nu doar în cazul sănătăţii, evident. De la această idee trebiue să plecăm.
I. D. Sicore
