Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu va avea lifturi noi

144

lift spitalConducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu doreşte să schimbe lifturile unităţii. Necesitatea înlocuirii actualelor lifturi se impune pe fondul vechimii lor. Nu se ştie când vor fi montate cele noi, dar s-au făcut deja demersuri în acest sens.

 

Ideea înlocuirii actualelor lifturi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu i-a aparţinut managerului Vasile Stănculete. „Managerul Vasile Stănculete a precizat că este necesară înlocuirea lifturilor deaorece sunt foarte vechi şi funcţionează de când s-a înfiinţat spitalul. De asemenea, este necesară înlocuirea lor pentru a se evita evenimente neplăcute, de natura celor întâmplate cu câţiva ani în urmă, când o asistentă a murit strivită de un lift”, a precizat Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Actualele lifturi au reviziile la zi

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu nu ştiu, deocamdată, când vor fi montate noile lifturi, dar precizează că cele care funcţionează acum au reviziile la zi. „Toate lifturile care funcţionează în spitalul nostru au reviziile la zi. La ora actuală nu putem preciza o dată certă când vor fi înlocuite lifturile, dar s-au făcut demersuri în acest sens”, declară Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Înlocuirea lifturilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu este unul din punctele planului de investiţii pe acest an.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here