Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, dotat cu aparatură nouă

328

spital 700Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, încearcă să doteze unitatea spitalicească din municipiul nostru cu aparatură pentru urgenţe. În acest sens, chiar la sfârşitul săptămânii trecute cei doi s-au deplasat la Ministerul Sănătăţii pentru a obţine avizul în vederea aprobării cheltuirii sumelor economisite în scopul achiziţionării de aparatură medicală.

Banii economisiţi în urma lucrărilor desfăşurate la secţiile ATI şi Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, trebuie investiţi în altceva până la începutul lunii decembrie, în caz contrar aceştia ar fi pierduţi. Pentru a nu se ajunge acolo şi a utiliza aceste sume în scopul îmbunătăţirii actului medical şi a sporirii calităţii serviciilor oferite în spital, conducerea acestuia, împreună cu Consiliul Judeţean Gorj, a făcut demersurile necesare în vederea achiziţionării de aparatură medicală.

Minim patru defibrilatoare, la SJU

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu are nevoie de defibrilatoare pentru a se face faţă cazurilor grave. Astfel, potrivit managerului Vasile Stănculete, „se doreşte achiziţionarea a minim patru defibrilatoare, dar şi monitoare pentru secţiile ATI ale spitalului nostru. Cei de la Ministerul Sănătăţii ne-au promis că ne permit să folosim banii economisiţi pentru a cumpăra aparatură medicală şi noi am demarat procedurile în acest sens”.

La ora actuală, procedura de achiziţie a aparaturii medicale este în faza de ofertă pentru licitaţie, urmând ca până la sfârşitul acestei luni deja să ajungă la spital. „Am fost la Bucureşti, vineri, cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi pentru că avem promisiunea de la minister de a cumpăra aparatură, acum facem oferta pe seap, iar până la 1 decembrie trebuie cumpărate toate aparatele”, a explicat Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Implicarea Consiliului Judeţean Gorj în realizarea tuturor acestor investiţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu este mai mult decât apreciabilă. Preşedintele CJ Gorj se implică trup şi suflet în proiectele ce vizează modernizarea şi dotarea acestei unităţi spitaliceşti, fapt confirmat şi de managerul Vasile Stănculete.

Se speră că odată cu materializarea acestei investiţii şi a celor ce urmează a se realiza să fie evitate, pe cât posibil, tragediile din spital, iar pacienţii să beneficieze de servicii medicale la cele mai înalte standarde.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here