Spitalul Județean angajează încă șase medici

1100

Noi posturi de medici au fost scoase la concurs de către reprezentanții Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Este vorba de trei posturi de medic specialist și trei posturi de medic rezident ultimul an pentru Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală.
Candidații vor prezenta diploma de licență în domeniul Medicină, specializarea Medicină generală, certificatul de medic specialist, respectiv ordinul de confirmare în rezidențiat în specialitatea radiologie și imagistică medicală pentru medicii rezidenți.
Dosarele de concurs se depun la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, până pe data de 21 februarie. Candidații vor susține proba scrisă de verificare a cunoștințelor teoretice – probă eliminatorie – pe data de 28 februarie. Proba clinică va fi pe 4 martie, iar trei zile mai târziu vor fi publicate rezultatele finale.
„Sunt declarați admiși la fiecare probă candidații care au obținut minimum 50 de puncte la proba scrisă, respectiv 50 de puncte la proba clinică. Se pot prezenta la următoarea probă de concurs doar candidații declarați admiși la etapa anterioară. Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la cele două probe.
Rezultatele finale se publică pe site-ul unității noastre. În termen de 24 de ore de la afișarea rezultatul fiecărei probe, candidații respinși au dreptul să depună contestație la secretariatul unității. Pe baza notelor obținute, comisia de concurs va stabili ordinea candidaților admiși la concurs”, anunță reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Odată cu deblocarea posturilor în sănătate, Spitalul Județean va scoate la concurs peste 30 de posturi de medic, 14 posturi de asistenți medicali și infirmieri, un post de farmacist și 10 alte posturi (consilier juridic, muncitori, registratori medicali, îngrijitori curățenie etc).
Toate aceste posturi au fost aprobate anul acesta și au fost solicitate prin Memorandumul din august 2023.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here