Spitalul din Târgu-Jiu, acreditat pentru pregătirea medicilor rezidenți

1183

Veste bună pentru tinerii medici rezidenți originari din Gorj și din județele limitrofe. Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost inclus, de către Ministerul Sănătății, cu 15 secții, pe lista unităților nou acreditate care vor putea pregăti medici rezidenți.

Potrivit noilor reglementări, rezidențiatul poate fi desfășurat și în spitale județene, militare sau private, spre deosebire de anii trecuți, când putea fi urmat doar în centre universitare.
Reprezentanții SJU Târgu-Jiu au dorit atragerea și formarea profesională a medicilor rezidenți, depunând încă din toamna anului trecut documentația pentru avizare.
„Ne bucurăm că am reușit să obținem această acreditare, ne-o doream de ceva vreme. La SJU Târgu-Jiu, tinerii medici rezidenți vor avea acces la o bună pregătire profesională alături de medici specialiști foarte bine pregătiți, vor avea acces la pacienți și, pe viitor, după rezidențiat, dacă își vor dori, vor putea rămâne alături de noi, să își desfășoare în continuare activitatea. Este în avantajul dumnealor, considerăm noi, să facă rezidențiatul într-un spital județean precum cel de la Târgu-Jiu. Ministerul Sănătății organizează pe 21 noiembrie concursul de intrare în rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc. Le dorim succes tinerilor medici!”, a spus medicul Mădălin Dinu, directorul medical al SJU Târgu-Jiu.

Specializările acreditate
Specialitățile din cadrul SJU Târgu-Jiu care au fost acreditate sunt: Anestezie și terapie intensivă, Boli infecțioase, Cardiologie, Chirurgie generală, Medicină Internă, Neurologie, Oncologie medicală, Ortopedie și traumatologie, Otorinolaringologie, Pediatrie, Dermatovenerologie, Urologie, Radiologie și Imagistică Medicală, Oftalmologie și Psihiatrie.
În vederea acreditării SJU Târgu-Jiu pentru pregătirea medicilor rezidenți s-a ținut cont de mai multe criterii, precum dispunerea de dotări necesare pentru acordarea asistenței medicale de specialitate pacienților cu patologii diverse, spitalul deținând aparatură și echipamente performante datorită finanțărilor asigurate de Consiliul Județean Gorj, în subordinea căruia se află, și nu numai.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here