Spitalul din Novaci scoate la concurs postul de manager

78

Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Novaci a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de manager al spitalului, funcție deținută de ani buni de economistul Emil Grigore.

Concursul se desfășoară în perioada 27 ianuarie – 17 martie 2025. Acesta include două etape: verificarea îndeplinirii condițiilor de participare – etapă eliminatorie și susținerea publică a proiectului de management.
Candidații interesați pot vizita spitalul pe 3 februarie, iar dosarele de înscriere trebuie depuse până pe 27 februarie, ora 14:00. Pe 3 martie va fi afișată lista candidaților admiși și respinși, iar cei nemulțumiți pot depune contestații. Rezultatele contestațiilor vor fi afișate pe 7 martie, iar proiectele de management ale candidaților admiși vor fi publicate pe site-ul spitalului. Susținerea publică a proiectului de management va avea loc pe 12 martie, iar rezultatele finale ale concursului vor fi afișate în data de 17 martie, la ora 14:00.
Cei care doresc să conducă spitalul trebuie să fie absolvenți ai unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economico-financiar sau juridic și să fi urmat cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, recunoscute de Ministerul Sănătății, sau să fie absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată.
Spitalul Orășenesc Novaci este un spital general, situat într-o clădire monobloc (P+3) construită în 1978. Acesta asigură asistența medicală pentru locuitorii din orașul Novaci și șapte comune arondate: Alimpești, Baia de Fier, Bengești Ciocadia, Bumbești-Pițic, Crasna, Polovragi și Roșia de Amaradia.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.